Salvat de o întâlnire de comitet

salvat de o intalnire de comitet Devoțional femei

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (Psalmii 34:7)

Duminică, 5 martie 2017, soțul meu s-a trezit cu dorința de a face exercițiu fizic. Trebuia să decidă între a face o plimbare și a lucra în grădină. În cele din urmă, a optat pentru grădină. În definitiv, săparea pământului îi va pune în mișcare mușchii și, în același timp, îi va aduce bucuria începerii mult așteptatului proiect al grădinii. După ce a lucrat o oră, soțul meu a decis să ia o pauză. Totuși, dorea să mai lucreze încă un pic înainte de a se pregăti de plecare pentru o întâlnire de comitet la biserică, pe care trebuia s-o conducă. Membrii mereu întârzie la aceste întâlniri de comitet, s-a gândit el, așa că nu o să mă grăbesc prea tare.

Dar, după ce a mai întârziat puțin, s-a gândit să se oprească totuși din grădinărit, să se pregătească și să ajungă la timp la acel comitet.

Se afla încă în drum spre dormitor când a auzit o bubuitură violentă care a scuturat întreaga casă. Am fugit amândoi afară ca să aflăm ce s-a întâmplat – și am avut șocul vieții noastre. Pomul uriaș de papaya din spatele casei, chiar lângă partea de grădină unde soțul meu era cu puțin înainte, căzuse peste locul unde lucrase el. Și ce prăpăd cauzase! De fapt, dacă soțul ar fi rămas la muncă – și ar fi decis să întârzie puțin, la fel ca membrii comitetului – ceva de neimaginat s-ar fi putut întâmpla.

Versetul biblic care mi-a venit imediat în minte a fost cel din Psalmii 34:7. Da, cei care se tem de Domnul sunt privilegiați în mod special: Domnul îi salvează din pericol. El îi protejează. Îi apără de rău. Frica de Domnul constă în a-L pune pe El pe primul loc în toate. Un om înțelept scria: „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).

Poate că astăzi ai multe lucruri de făcut pentru a te recrea sau pentru vreo urgență în afaceri. Poți fi ispitit să le dai curs și abia apoi timpul rămas să I-l aloci lui Dumnezeu. Dar, dacă soțul meu ar fi pus planul lui înaintea lucrării lui Dumnezeu, ar fi fost strivit și omorât!

Când ne începem ziua, să ne străduim să-L punem pe Dumnezeu în locul cuvenit. Doar făcând astfel îngerul Domnului își va așeza tabăra în jurul nostru și ne va păzi de orice rău.

Tabitha Kra


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.