Mângâiere în necaz
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! (2 Corinteni 1:3,4)
În ce lume haotică trăim! Dacă ești pasionată de știrile de seară, atunci ești sortită unei doze zilnice de durere și întristare! Iar toate aceste dureri și necazuri există doar pentru că unii aleg, în mod inconștient, de cele mai multe ori, să se comporte într-un fel care nu este pe placul lui Dumnezeu. Totul a început cu Adam și cu Eva.
Îmi amintesc ce mi-a spus o fetiță de doisprezece ani, cu puțin timp în urmă: „Îl faci pe Dumnezeu fericit dacă nu faci lucrurile pe care Biblia spune să nu le faci.” Uimitoare înțelepciunea copiilor! Alegerile care Îl onorează pe Dumnezeu îmbunătățesc, deopotrivă, nivelul de trai și pe cel de fericire ale celor din jurul nostru.
Oamenii îmi vorbesc frecvent despre starea de lucruri din lume și din viața lor. Ei sunt descurajați. Au dificultăți, se îmbolnăvesc sau trec prin probleme care le răpesc fericirea din suflet. Desigur, nimeni nu are exclusivitate la suferință, în timp ce toți ceilalți să fie scutiți. Toți avem probleme și piedici.
Unul dintre lucrurile pe care Biblia ne spune să nu le facem este acela de a ne plânge. Deci poate că ar trebui ca, în mijlocul provocărilor, în loc să ne plângem fără rost, dimpotrivă, să privim la situație și să ne întrebăm: „De ce oare mi se întâmplă aceasta?” Dar nu într-un spirit de autocompătimire. Mă întreb doar dacă nu cumva, uneori, Domnul îngăduie să trecem prin situații care să ne echipeze cu capacitați ce ne-ar permite mai târziu să-i ajutăm pe alții, aflați într-o situație similară cu a noastră. Acest gând mi-a adus mângâiere în necaz.
Mă rog ca tu și eu să avem o atât de strânsă relație cu Isus, încât, atunci când suntem încercați, să putem „vedea” prin credință că El este acolo, cu noi. Iar mai apoi, când întâlnim oameni necăjiți care nu-L pot vedea lângă ei, să îi ajutăm. Le putem spune din experiență personală că, într-o situație asemănătoare cu a lor, noi am putut găsi un Salvator iubitor alături de noi, care, la timpul Său, ne-a mângâiat și ne-a dat soluții și putere ca să facem alegeri conform Bibliei și care, în cele din urmă, a făcut ca disperarea lor să fie transformată în bucurie.
Doar după ce am experimentat suferința putem fi în stare să ne rugăm pentru aceia care au nevoie de harul salvator al lui Dumnezeu. Atunci ne putem controla gândurile astfel încât Isus să poată să ne folosească, iar noi să fim vocea și mâinile Sale, având impact asupra unei lumi suferinde. Ce smerită onoare avem: nu doar să experimentăm mângâierea lui Dumnezeu în viața noastră, ci și să fim în stare să le împărtășim mângâierea aceasta celor disperați!
Grace A. Keene
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.