Dăruind cadouri

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. – Iacov 1:17

Te-ai întrebat vreodată încotro se îndreaptă toate cadourile cumpărate în perioada sărbătorilor de iarnă? Aceasta este cea mai comercială perioadă din an din America. În trecutul nu foarte îndepărtat, nu vedeai decoraţiuni cu tematică de Crăciun în magazine decât după Ziua Recunoştinţei. Acum, decoraţiunile pentru această sărbătoare apar încă din toamnă.

Unii creştini spun că nu ar trebui să ne lăsăm cuprinşi de febra cadourilor. Să privim din această perspectivă. Gândeşte-te la darurile pe care ni le oferă Dumnezeu: viaţă, sănătate, prieteni, familie, hrană, îmbrăcăminte. Acestea sunt daruri şi nu ar trebui să credem că ni se cuvin.

Apoi mai este cel mai mare dar dat omenirii de Dumnezeu: Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Emanuel, Prinţul păcii. Câţi dintre noi ne-am putea da fiul unor oameni care nu îl doresc? (Eu mă supăr doar când aud că cineva îmi critică băieţii.) Gândeşte-te cum te-ai simţi dacă fiul tău ar fi plecat mai mult de treizeci şi trei de ani, fără să ştii dacă se va mai întoarce acasă sau nu. Şi totuşi, Dumnezeu Tatăl ne-a iubit atât de mult, încât El a făcut acest lucru.

Dar ce a făcut Fiul Lui, Isus? El S-a dat pe Sine pentru noi. De bunăvoie a ales să părăsească un mediu perfect din cer pentru a veni să trăiască printre noi. El i-a învăţat pe oameni cum să trăiască o viaţă mai bună, mai împlinită. El i-a vindecat pe mulţi de bolile lor. Prin exemplul Său, El L-a descoperit pe Tatăl – caracterul Lui era o reflecţie a lui Dumnezeu. El a oferit darul suprem prin moartea Sa pe cruce, devenind păcat pentru noi. A ales mai degrabă să moară decât să ne părăsească. Dându-Şi viaţa, acum putem avea darul vieţii veşnice. Ne este atât de greu să înţelegem un dar atât de preţios, o aşa jertfa.

Sunt multe moduri în care I-am putea mulţumi. În urmă cu câţiva ani, membrii familiei noastre au început să aleagă proiecte caritabile cărora să le doneze bani în loc să îi cheltuiască unii pentru alţii. Unele proiecte de ajutorare creştină au pliante în care îşi prezintă ideile pe care le au pentru a-i ajuta cei nevoiaşi din întreaga lume şi sunt oferite informaţii pentru a şti unde să donezi. Dar asta înseamnă că nu le mai dăruiesc cadouri celor dragi? Nu. Continui să aleg câteva lucruri în fiecare an pe care le împachetez frumos pentru ca membrii familiei să ştie şi ei că sunt speciali.

În aceste zile, ia-ţi câteva clipe să meditezi la cât de speciale sunt darurile lui Dumnezeu pentru tine. În special darul Fiului Său. Nu îl lăsa să plece pentru nimic în lume.

Louise Driver


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.