El are grijă și de vrabie
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? – Matei 6:26
Era o dimineaţă de iarnă foarte frumoasă, însorită. L-am lăudat pe Dumnezeu pentru că eram îmbrăcată, gata de biserică şi deja în maşină. Dar, spre dezamăgirea mea, când am pornit motorul maşinii becul galben s-a aprins, indicând faptul că ceva era în neregulă cu maşina. Tot ce am putut spune a fost: „Doamne, din nou o cheltuială neaşteptată.” După ce am fost pensionată obligatoriu din cauza bolii am avut probleme financiare una după alta. Îmi amintesc că în trecut am citit că ar fi bine să pui deoparte câţiva bănuţi şi să îi investeşti în viitor. În dezavantajul meu, acel mesaj nu a atins nicio coardă în inima mea. Chiar credeam că am suficient timp să economisesc pentru viitor. Din nefericire, lucrurile nu au stat aşa. Din cauza sănătăţii fizice a trebuit să mă pensionez înainte de vreme din profesia de asistentă medicală, meserie pe care o iubeam, şi nu am fost deloc pregătită pentru acest lucru. Dar noi slujim unui Dumnezeu iubitor, care poartă de grijă.
Textul Matei 6:26 a fost o binecuvântare pentru mine în astfel de momente, când apăreau de nicăieri cheltuieli neaşteptate şi neplanificate. Ori de câte ori am avut nevoie de bani pentru reparaţii la maşină sau pentru sistemul de încălzire stricat, printre altele, Dumnezeu mi-a oferit tot ce aveam nevoie.
Mi s-a spus că reparaţia la maşină mă costa trei sute douăzeci de dolari. Cam jumătate din această sumă era doar manopera. Nu aveam aceşti bani, aşa că m-am încrezut în Dumnezeu că îmi va purta de grijă. După ce i-am spus unui prieten care era problema mea, el a fost de acord să îmi repare maşina cu doar patruzeci de dolari pentru manoperă, dacă eu cumpăram piesele necesare. Dumnezeu m-a salvat din nou!
Credinţa mea în Dumnezeu a crescut cu fiecare provocare. Cred că El permite aceste momente de încercare ca să ne încurajeze să ne încredem în El. El doreşte să trecem dincolo de zona noastră de siguranţă şi confort şi să ne abandonăm cu încredere totală în braţele Lui.
După cum El poartă de grijă păsărilor, putem fi siguri că El ne va purta de grijă şi nouă, pentru că ne iubeşte mai mult decât pe vrăbii. Tu crezi în cuvintele lui Isus din Matei 6:26? Eu da. Dacă Creatorului universului îi pasă suficient de mult de păsările umile, încât Se îngrijeşte de ele, de ce I-ar păsa mai puţin de noi? Am descoperit că eu sunt mai valoroasă în ochii Lui decât o vrabie.
Orice ai nevoie, poţi avea încredere că El îţi va oferi.
Clementine H. Collins
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.