Dumnezeu este credincios
Să ştii dar că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Işi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. – Deuteronomul 7:9
Ai întâlnit vreodată pe cineva care avea întrebări despre Dumnezeu? Eu da. Prea adesea creştinii cred că a fi copil al lui Dumnezeu te face imun la atacurile celui rău. Ei presupun că furtunile vieţii vor trece pe lângă ei.
Totuşi, adesea, se întâmplă exact opusul. Vrăjmaşul sufletelor noastre doreşte să ne pierdem credinţa în dragostea lui Dumnezeu şi să ne îndoim de înţelepciunea şi grija Lui. Tocmai de aceea el îi atacă pe copiii lui Dumnezeu.
Din nefericire, chiar am văzut oameni care Îl întorc spatele lui Dumnezeu şi părăsesc biserica pentru că Dumnezeu nu a oprit anumite furtuni din viaţa lor, care i-au lovit cu putere.
Cu siguranţă, furtuna va veni şi adesea o va face când te aştepţi mai puţin. Tocmai asta face ca furtuna să fie un test şi mai puternic al credinţei noastre. Niciunul dintre noi nu ar trebui să aibă parte de probleme în viaţă. Dar trebuie să trecem prin încercări, poate ne-ar ajuta dacă am şti dinainte la ce să ne aşteptăm. Astfel am putea face planuri mai bune pentru această perioadă de greutăţi, nu-i aşa? Din nefericire, nu aşa stau lucrurile. Dacă am putea prevedea viitorul şi am face provizii pentru vremuri grele, am începe să ne bazăm pe noi înşine şi nu pe Dumnezeu. Cum ar mai creşte credinţa noastră?
Dumnezeu, în dragostea şi mila Sa, permite uneori încercări în viaţa noastră ca să ne mărească credinţa. Cum vom reacţiona în faţa provocărilor neaşteptate: cu credinţă şi încredere sau cu îndoieli şi teamă? Când vrăjmaşul vine împotriva noastră asemenea unui potop, încotro ne vom îndrepta?
Realitatea incontestabilă a umblării cu Domnul este că El niciodată nu ne părăseşte, chiar şi atunci când simţim că o face. Dumnezeul experienţelor fericite din viaţa noastră este acelaşi cu Dumnezeul momentelor mai puţin plăcute. El este cu noi în vremuri bune, dar şi la necaz. Ori de câte ori suferim ziua sau noaptea, ne putem încrede în făgăduinţele Sale, în special în cele în care primim asigurarea că nimic nu este prea greu pentru El (vezi Ieremia 32:27). Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru credincioşia cu care răspunde fiecărei nevoi! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru făgăduinţa că nu ne va părăsi niciodată! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru puterea Lui de a vindeca, binecuvânta, ierta şi de a ne spăla păcatele! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru dragostea, mila şi bunătatea Lui.
Doamne, Îţi mulţumesc pentru că în orice situaţie Tu ai rămas credincios!
Christiana Agyenim-Boateng
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.