Libertate deplină

Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Impotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. – lacov 4:7

Sopârlele Gecko se găsesc pretutindeni în Florida. Ele sunt văzute adesea în locurile însorite de afară şi sunt cu totul paşnice. Doar atunci când intră în casă dau de necaz. Adesea, ele caută căldura, căţărându-se pe tocul uşii pentru a intra în verandă. Când uşa este deschisă, sar şi adesea reuşesc să intre. Şi, când intră şopârla Gecko înăuntru, este foarte greu să o prinzi şi să o eliberezi din nou afară cât de repede posibil. Totuşi, adesea, reuşeşte să scape de mine, alergând şi ascunzânduse sub mobilă sau în spatele jaluzelelor. Se mişcă repede, evitând să fie prinsă. Oricât aş încerca, nu reuşesc să o găsesc ca să o eliberez afară, unde ar fi în siguranţă. De obicei, aşa îşi găseşte sfârşitul această mică creatură. Se întâmplă ca după câteva zile să găsesc vreuna deshidratată, moartă, pe undeva pe sub mobilă sau în vreun colţ. Dacă şopârla Gecko ar fi cooperat cu eforturile mele de a încerca să o salvez, i-aş fi putut reda libertatea mult dorită.

Adesea şi noi suntem la fel ca şopârlele Gecko care intră în casă. Dorinţa noastră de independenţă sau încăpăţânarea noastră ne face să reacţionăm într-un mod care ne aduce şi mai multe probleme spirituale, financiare, sociale sau fizice. Dacă minţile noastre sunt îndreptate spre libertate prin propriile eforturi, atunci cădem pradă ispitelor lui Satana. În ciuda avertizărilor din partea familiei, a prietenilor, din partea propriei conştiinţe şi a îndemnurilor Duhului Sfânt, adesea alegem o cale care ne duce la consecinţe de nedorit. În ce dezastru ne aflăm atunci!

La fel ca eforturile mele intense de a-i oferi o cale de scăpare micuţei şopârle, este Cineva care face la fel pentru fiecare dintre noi. Tatăl nostru iubitor doreşte să ne conducă şi să ne călăuzească, cu ajutorul Duhului Sfânt, pe cărarea neprihănirii. Chiar şi atunci când ne împotrivim eforturilor Sale pentru noi, El nu renunţă. El este un Dumnezeu al celei de-a doua şanse. Când suntem indiferenţi faţă de iniţiativele Sale, El încearcă o altă cale de a ne atrage atenţia. Motivul pentru care El doreşte să ne salveze este iubirea pe care ne-o poartă. El ne-a creat şi ne-a răscumpărat prin jertfa Fiului Său pe Calvar.

Cea mai bună asigurare a deplinei libertăţi este o relaţie personală cu El. Aceasta înseamnă să petrecem timp cu El în fiecare zi, să interacţionăm cu El prin studierea Bibliei, rugăciune şi meditaţie. Astfel, împotrivirea faţă de voia Sa dispare şi găsim plăcere în a urma învăţăturile şi poruncile Sale. Cine vrei să fie la cârma vieţii tale?

Marian M. Hart-Gay

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.