Cicatrici
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. – Isaia 53:5
De fiecare dată când urc sau cobor scările de lemn de afară, văd cicatrici. Urmele de pe trepte indică locul în care am căzut şi îmi reamintesc că Domnul m-a păzit să nu îmi rup vreun picior sau vreo mână. De fiecare dată când mă îmbrac să ies în oraş, îmi amintesc din nou şi din nou că Dumnezeu îmi poartă de grijă.
După acea căzătură, fiind la urgenţe, am descoperit că ciorapii mei lycra erau plini de sânge şi am crezut că va trebui să îi arunc. Totuşi, Tatăl meu ceresc Se îngrijeşte chiar şi de cele mai mici detalii din viaţa noastră. Ajunsă acasă, după ce i-am spălat, am verificat dacă singura mea pereche de ciorapi lycra era ruptă. Mă aşteptam să găsesc o gaură destul de mare, dar nu am găsit nici măcar una. Sau poate să găsesc vreun fir tras, dar nimic. Apoi m-am uitat dacă nu erau agăţaţi pe undeva, dar nu am găsit nimic. De necrezut! Cât de recunoscătoare am fost Tatălui ceresc! El a ştiut că mi-ar fi fost greu să îmi cumpăr o pereche nouă, cel mai apropiat magazin fiind la 211 kilometri. Apoi mai era grija să nu dau pe drum peste vreun elan, vreo căprioară sau vreun urs. Spre deosebire de oameni, de obicei aceştia nu „opresc, nu se asigură şi nu ascultă” să vadă dacă vine vreo maşină. Ei pur şi simplu traversează strada şi fac prăpăd în urma lor.
Piciorul meu întotdeauna va purta cicatricile acelei căzături. Dar acestea îmi vor aminti în fiecare zi de dragostea incredibilă a lui Dumnezeu şi de sacrificiul făcut de El pentru fiecare dintre noi.
În Cer nu vom mai avea cicatrici care să ne amintească de necazurile din această lume. Vom avea trupuri desăvârşite. Ce bucurie mult aşteptată! Dar pentru Isus nu va fi aşa. Un Străin li S-a alăturat celor doi ucenici care mergeau de la Ierusalim spre Emaus. Ei L-au invitat să stea cu ei la masa de seară. Când Şi-a ridicat braţele pentru a binecuvânta mâncarea, ei au fost uimiţi să vadă în mâinile Sale urmele cuielor. Cicatrici! Aceste cicatrici ne vor reaminti pentru totdeauna de marea Sa iubire manifestată prin faptul că Şi-a dat viaţa pentru noi. Cicatrici pentru toată veşnicia.
„Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat” (Psalmii 30:2).
„Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire” (Psalmii 32:7).
Muriel Heppel
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.