Hai la masă!
Căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” – Evrei 13:5,6
Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. – Filipeni 4:19
Cu mult înainte de a fi mamă, am hotărât ca, atunci când va veni vremea să am un copil, să aleg o naştere naturală, fără niciun medicament. De asemenea, dorinţa mea era să îmi alăptez copilul. Fără biberoane! Înainte de a se naşte fetiţa mea, în Alaska, ştiam că voi avea puţin ajutor în ceea ce priveşte naşterea naturală sau alăptarea. Cineva mi-a sugerat să merg la bibliotecă pentru mai multe cărţi din care să mă informez. M-am întors acasă cu un manual publicat de La Leche League International (un grup nonprofit care le oferă femeilor informaţii şi susţinere pentru alăptare.). Acea carte a fost ajutorul ideal pentru mine. De fapt, după ce am devenit mamă pentru prima dată, acea carte m-a ajutat să scap de vina pe care am simţit-o mai târziu pentru că dormeam împreună cu fetiţa sau pentru că o luam cu mine peste tot, în loc să îi angajez o bonă.
Îmi amintesc că am citit că trupul unei mame anunţă când îi este foame copilului, chiar înainte ca acesta să plângă. Dar unii se întreabă de ce nu merge mama să îl hrănească pe copil înainte ca el să înceapă să plângă. Am citit un răspuns în acel manual. Autorul sugera ca cititorul să se gândească cât de frumos ar fi să intri în casă când îţi este foame şi să descoperi că cina a fost deja pregătită! Masa este gata! Numai gândul la o asemenea posibilitate ne face să zâmbim. Mi-a plăcut acea ilustraţie. Eu aşa am făcut cu amândoi copiii mei. Tocmai de aceea ei au ştiut întotdeauna nu doar că voi fi aproape să îi aud când plâng, dar şi că întotdeauna le voi împlini nevoile.
Meditând la această anticipare maternă a nevoilor de hrană ale bebeluşului, am ajuns şi la o paralelă spirituală. Şi Dumnezeu este la fel. El spune: „înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24). Dumnezeu este întotdeauna aproape să ne audă strigătele şi să ne împlinească nevoile. Cât de minunat este Dumnezeul căruia îi slujim! El nu ne va părăsi niciodată! El lucrează chiar acum pentru a ne oferi răspunsuri la problemele noastre. El a mers în cer ca să pregătească un loc special pentru noi, să ne aştepte cu masa deja pregătită. Este gata şi ne aşteaptă pe mine şi pe tine. Uau! Hai la masă!
Kathy Jo Duterrow Jones
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.