EMOȚII ÎN PSALMI
Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!Psalmii
Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!Psalmii
Am găsit pe iubitul inimii mele…Cântarea cântărilor 3:4 Recent, eu și soțul meu am stat, la biserică, în spatele a
Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.Romani 8:25 În timp ce mă așezam să scriu, gândurile mele
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.Evrei 4:7 A auzi vocea lui Dumnezeu în mijlocul agitației lumii este,
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii… nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nicio altă
Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.1 Ioan 4:19 Se pune întrebarea: „De partea cui stai?” Aș vrea
Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi.Psalmii 92:14 Dacă voi trăi până la următoarea mea
Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale.Rut 4:15 Crescând pe frumoasa insulă Barbados, nu mi-am
Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.Iacov 4:14 Întotdeauna mi-am
Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în