CiteșteBiblia la rând

Isaia 42

Isaia 42 1 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus 

Isaia 41

Isaia 41 1 „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze şi să vorbească! Să ne apropiem şi 

Isaia 40

Isaia 40 1 „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2 Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui 

Isaia 39

Isaia 39 1 În acelaşi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui 

Isaia 38

Isaia 38 1 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la 

Isaia 37

Isaia 37 1 Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a 

Isaia 36

Isaia 36 1 În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite ale 

Isaia 35

Isaia 35 1 Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul; 

Isaia 34

Isaia 34 1 Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile 

Isaia 33

Isaia 33 1 Vai de tine, pustiitorule, care totuşi n-ai fost pustiit; care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După 

Nu mai sunt articole.