Geneza 28

GENEZA 28

1. Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat și i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ți iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
2. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, și ia-ți de acolo o nevastă dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
3. Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă să crești și să te înmulțești, ca să ajungi o ceată de noroade!
4. Să-ți dea binecuvântarea lui Avraam, ție și seminței tale cu tine, ca să stăpânești țara în care locuiești ca străin și pe care a dat-o lui Avraam.”
5. Și Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov și a lui Esau.
Esau mai ia o nevastă
6. Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov și-l trimisese la Padan-Aram, ca să-și ia nevastă de acolo, și că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ți iei nevastă dintre fetele lui Canaan.”
7. A văzut că Iacov ascultase de tatăl său și de mama sa și plecase la Padan-Aram.
8. Esau a înțeles astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.
9. Și Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, și sora lui Nebaiot.
Scara cerului
10. Iacov a plecat din Beer-Șeba și și-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi și s-a culcat în locul acela.
12. Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe scara aceea.
13. Și Domnul stătea deasupra ei și zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău Avraam și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat ți-l voi da ție și seminței tale.
14. Sămânța ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânța ta.
15. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în țara aceasta, căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ți spun.”
16. Iacov s-a trezit din somn și a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.”
17. I-a fost frică și a zis: „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
18. Și Iacov s-a sculat dis-de-dimineață, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte și a turnat untdelemn pe vârful ei.
19. A dat locului acestuia numele Betel, dar mai înainte cetatea se chema Luz.
20. Iacov a făcut o juruință și a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac
21. și dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;
22. piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu și Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”

Post-ul Geneza 28 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO