Geneza 16
GENEZA 16
1. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă, numită Agar.
2. Și Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.
3. Atunci, Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, și a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în țara Canaan.
4. El a intrat la Agar, și ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreț pe stăpână-sa.
5. Și Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ți-am dat în brațe pe roaba mea, și ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreț. Să judece Domnul între mine și tine!”
6. Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ți place!” Atunci, Sarai s-a purtat rău cu ea, și Agar a fugit de ea.
Fuga Agarei. Nașterea lui Ismael
7. Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie, și anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Șur.
8. El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii și unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea Sarai.”
9. Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpână-ta și supune-te sub mâna ei.”
10. Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța și ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.”
11. Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum ești însărcinată și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael, căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
12. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, și mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților lui.”
13. Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu ești Dumnezeu care mă vede!” Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”
14. De aceea, fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui Viu care mă vede”; ea este între Cades și Bared.
15. Agar a născut lui Avram un fiu și Avram a pus fiului pe care i l-a născut Agar numele Ismael.
16. Avram era de optzeci și șase de ani când i-a născut Agar pe Ismael.
Post-ul Geneza 16 apare prima dată în Studiu Biblic.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO