Luca 6

LUCA 6

1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau.
2. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?”
3. Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el?
4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?”
5. Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.”
Omul cu mâna uscată
6. În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă și învăța pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată.
7. Cărturarii și fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
8. Dar El le știa gândurile și a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai în mijloc.” El s-a sculat și a stat în picioare.
9. Și Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?”
10. Atunci, Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.
11. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
Alegerea celor doisprezece
12. În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, și anume:
14. pe Simon, pe care l-a numit și Petru, pe Andrei, fratele lui, pe Iacov, pe Ioan, pe Filip, pe Bartolomeu,
15. pe Matei, pe Toma, pe Iacov, fiul lui Alfeu, pe Simon, numit Zelotul,
16. pe Iuda, fiul lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.
Felurite vindecări
17. S-a coborât împreună cu ei și S-a oprit într-un podiș, unde se aflau mulți ucenici de-ai Lui și o mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe lângă marea Tirului și a Sidonului, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor.
18. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați.
19. Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere care-i vindeca pe toți.
Fericirile
20. Atunci, Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi și a zis:
„Ferice de voi care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră!
21. Ferice de voi care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veți fi săturați!
Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!
22. Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!
23. Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu prorocii.
24. Dar vai de voi, bogaților, pentru că voi v-ați primit aici mângâierea!
25. Vai de voi care sunteți sătui acum! Pentru că voi veți flămânzi!
Vai de voi care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!
26. Vai de voi când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot așa făceau părinții lor cu prorocii mincinoși!
Iubirea vrăjmașilor
27. Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc,
28. binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
29. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa.
30. Oricui îți cere, dă-i; și celui ce-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.
31. Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.
32. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
33. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa.
34. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai.
35. Voi, însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori, și cu cei răi.
36. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.
Paiul și bârna, pomul și roada
37. Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta.
38. Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”
39. Le-a spus și pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui, dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui.
41. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
42. Sau cum poți să zici fratelui tău: ‘Frate, lasă-mă să-ți scot paiul din ochi’ și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.
43. Nu este niciun pom bun care să facă roadă rea și niciun pom rău care să facă roadă bună.
44. Căci orice pom se cunoaște după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.
45. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura.
Casa zidită pe stâncă
46. De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?
47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face.
48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49. Dar cine aude și nu face se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”

Post-ul Luca 6 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO