Matei 26

MATEI 26

1. După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi:
2. „Știți că după două zile vor fi Paștele; și Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!”
3. Atunci, preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot, care se numea Caiafa,
4. și s-au sfătuit împreună cum să prindă pe Isus cu vicleșug și să-L omoare.
5. Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod.”
Mirul turnat pe capul lui Isus
6. Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul,
7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.
8. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?
9. Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor.”
10. Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine.
11. Pentru că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.
12. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.
13. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
Vânzarea lui Isus
14. Atunci, unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoții cei mai de seamă
15. și le-a zis: „Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți.
16. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.
Descoperirea vânzătorului
17. În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus și I-au zis: „Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci Paștele?”
18. El le-a răspuns: „Duceți-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: ‘Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»’”
19. Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.
20. Seara, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
21. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”
22. Ei s-au întristat foarte mult și au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”
23. Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.
24. Negreșit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!”
25. Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul și I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” „Da”, i-a răspuns Isus, „tu ești!”
Cina cea de taină
26. Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.”
27. Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el,
28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.
29. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.”
Isus înștiințează pe ucenicii Săi
30. După ce au cântat cântarea, au ieșit în Muntele Măslinilor.
31. Atunci, Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: ‘Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.’
32. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
33. Petru a luat cuvântul și I-a zis: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.”
34. „Adevărat îți spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
35. Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți ucenicii au spus același lucru.
Ghetsimani
36. Atunci, Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: „Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37. A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare.
38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.”
39. Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”
40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!
41. Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42. S-a depărtat a doua oară și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43. S-a întors iarăși la ucenici și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat și S-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte.
45. Apoi a venit la ucenici și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor.
46. Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
Prinderea lui Isus
47. Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții cei mai de seamă și de bătrânii norodului.
48. Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El!”
49. Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: „Plecăciune, Învățătorule!” Și L-a sărutat.
50. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci, oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins.
51. Și unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea.
52. Atunci, Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
53. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54. Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?”
55. În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine.
56. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci.” Atunci, toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.
Isus înaintea Sinedriului
57. Cei ce au prins pe Isus L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunați cărturarii și bătrânii.
58. Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot, apoi a intrat înăuntru și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul.
59. Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
60. Dar n-au găsit niciuna, măcar că s-au înfățișat mulți martori mincinoși. La urmă au venit doi
61. și au spus: „Acesta a zis: ‘Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu și să-l zidesc iarăși în trei zile.’”
62. Marele preot s-a sculat în picioare și I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”
63. Isus tăcea. Și marele preot a luat cuvântul și I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
64. „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.”
65. Atunci, marele preot și-a rupt hainele și a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum ați auzit hula Lui.
66. Ce credeți?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.”
67. Atunci, L-au scuipat în față, L-au bătut cu pumnii și L-au pălmuit,
68. zicând: „Hristoase, prorocește-ne cine Te-a lovit!”
Tăgăduirea lui Petru
69. Petru însă ședea afară în curte. O slujnică a venit la el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeanul!”
70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor și i-a zis: „Nu știu ce vrei să zici.”
71. Când a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: „Și acesta era cu Isus din Nazaret.”
72. El s-a lepădat iarăși, cu un jurământ, și a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!”
73. Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol.”
74. Atunci, el a început să se blesteme și să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoșul.
75. Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a ieșit afară și a plâns cu amar.

Post-ul Matei 26 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO