Matei 13
MATEI 13
1. În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare.
2. O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe țărm.
3. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene.
4. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o.
5. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
6. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o.
8. O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci.
9. Cine are urechi de auzit să audă.”
10. Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?”
11. Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
12. Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.
13. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.
14. Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea.’
15. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.
16. Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!
17. Adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit.
18. Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului.
19. Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum.
20. Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie,
21. dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
22. Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.
23. Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, șaizeci, altul, treizeci.”
Pilda neghinei
24. Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui.
25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat.
26. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
27. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?’
28. El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
29. ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea.
30. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.»’”
Pilda grăuntelui de muștar și aluatului
31. Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa.
32. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”
33. Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă,
35. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Tâlcuirea pildei neghinei
36. Atunci, Isus a dat drumul noroadelor și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.”
37. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul omului.
38. Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii celui rău.
39. Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
40. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.
41. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea
42. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.
43. Atunci, cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.
45. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
46. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.
Pilda năvodului
47. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești.
48. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău.
49. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni
50. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
51. „Ați înțeles voi toate aceste lucruri?”, i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
52. Și El le-a zis: „De aceea, orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
53. După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
54. A venit în patria Sa și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau se mirau și ziceau: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea?
55. Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov, Iosif, Simon și Iuda nu sunt ei frații Lui?
56. Și surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”
57. Și găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui.”
58. Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinței lor.
Post-ul Matei 13 apare prima dată în Studiu Biblic.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO