Ezechiel 40

EZECHIEL 40

1. În anul al douăzeci și cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetății, tocmai în ziua aceea, a venit mâna Domnului peste mine și m-a strămutat în țara lui Israel.
2. M-a dus acolo în niște vedenii dumnezeiești și m-a așezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
3. M-am dus acolo și iată că acolo era un om a cărui înfățișare era ca înfățișarea aramei; el avea în mână o sfoară de măsurat de in și o prăjină de măsurat și stătea la poartă.
4. Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, privește cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale și ia aminte la toate lucrurile pe care ți le voi arăta, căci ai fost adus aici ca să ți le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.”
5. Un zid înconjura Templul pe dinafară de jur împrejur. În mâna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de șase coți, fiecare cot având o palmă mai mult decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului, care era de o prăjină, și înălțimea, care era tot de o prăjină.
6. A mers la poarta de răsărit și i-a suit treptele. A măsurat pragul porții, care era lat de o prăjină, și celălalt prag, care era lat de o prăjină.
7. Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină și largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coți. Pragul porții de lângă tinda porții dinăuntru era de o prăjină.
8. A măsurat și tinda porții dinăuntru; era de o prăjină.
9. A măsurat apoi tinda porții; era de opt coți și stâlpii ei erau de doi coți. Tinda porții era spre partea dinăuntru.
10. Odăile de pază ale porții de răsărit erau în număr de trei de o parte și trei de cealaltă; câteșitrele aveau aceeași măsură și stâlpii de fiecare parte aveau tot aceeași măsură.
11. A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porții, care era de zece coți, și lungimea porții, care era de treisprezece coți.
12. Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte și de cealaltă; fiecare odaie de pază avea șase coți de o parte și șase coți de cealaltă.
13. A măsurat poarta de la acoperișul unei odăi de pază, până la acoperișul celeilalte; între cele două deschizături care erau față în față era o lățime de douăzeci și cinci de coți.
14. A măsurat tinda porții și a găsit douăzeci de coți; tinda dădea într-o curte, de jur împrejurul porții.
15. Locul dintre poarta de la intrare și tinda porții dinăuntru era lung de cincizeci de coți.
16. La odăile de pază și la stâlpii lor dinăuntrul porții de jur împrejur erau niște ferestre îngrădite; ferestre erau și înăuntru în tinzile porții de jur împrejur, iar pe stâlpi erau săpate ramuri de finici.
17. M-a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi și un caldarâm de jur împrejur; pe caldarâmul acesta erau treizeci de odăi.
18. Caldarâmul era lângă porți și era de-a lungul porților: acesta era caldarâmul de jos.
19. A măsurat lățimea de la poarta de jos până la partea de afară a curții dinăuntru și avea o sută de coți la răsărit și la miazănoapte.
20. A măsurat lungimea și lățimea porții de miazănoapte a curții de afară.
21. Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte și trei de alta, stâlpii și tinda ei aveau aceeași măsură ca poarta dintâi: cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime.
22. Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei aveau aceeași măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru.
23. La curtea dinăuntru era o poartă, în fața porții de miazănoapte și în fața porții de răsărit; a măsurat o sută de coți de la o poartă până la cealaltă.
24. M-a dus în partea de miazăzi, unde se afla poarta de la miazăzi. I-a măsurat stâlpii și tinda, care aveau aceeași măsură.
25. Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca și celelalte ferestre, și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.
26. La ea te suiai pe o scară de șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru; pe stâlpi era câte un finic de fiecare parte.
27. Curtea dinăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat de la o poartă până la cealaltă spre miazăzi o sută de coți.
28. M-a dus în curtea dinăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi și a găsit că avea aceeași măsură.
29. Odăile ei de pază, stâlpii și tinda ei aveau aceeași măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.
30. (De jur împrejur erau tinde lungi de douăzeci și cinci de coți și late de cinci coți.)
31. Tinda porții dădea în curtea de afară; pe stâlpii ei erau finici și opt trepte pentru suit la poartă.
32. M-am dus apoi în curtea dinăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta și a găsit că avea aceeași măsură.
33. Odăile ei de pază, stâlpii ei și tinda ei aveau aceeași măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau și ele ferestre de jur împrejur, lungi de cincizeci de coți și late de douăzeci și cinci.
34. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stâlpi și opt trepte pentru suit la poartă.
35. M-a dus la poarta de miazănoapte. A măsurat-o și a găsit aceeași măsură.
36. Și ea avea odăi de pază, stâlpi, tindă și ferestre de jur împrejur; era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți.
37. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stâlpii ei și opt trepte pentru suit la poartă.
38. Era o odaie care se deschidea spre tinda porții; acolo trebuiau spălate arderile-de-tot.
39. În tinda porții erau de fiecare parte două mese, pe care trebuiau înjunghiate arderea-de-tot, jertfa de ispășire și jertfa pentru vină.
40. Într-una din părțile de afară, cum te sui la intrarea porții de miazănoapte, erau două mese; și în cealaltă parte, spre tinda porții, erau iarăși două mese.
41. În cele două părți ale porții, se aflau astfel patru mese de o parte și patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe care trebuiau înjunghiate jertfele.
42. În fața meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile-de-tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot; pe mesele acestea trebuiau puse uneltele cu care se junghiau vitele pentru arderi-de-tot și pentru celelalte jertfe.
43. Pe dinăuntru, casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mână care slujeau ca mese pentru carnea jertfelor.
44. Afară din poarta dinăuntru erau două odăi pentru cântăreți în curtea dinăuntru: una era alături de poarta de miazănoapte și avea fața spre miazăzi, cealaltă era alături de poarta de miazăzi și avea fața spre miazănoapte.
45. El mi-a zis: „Odaia aceasta dinspre miazăzi este pentru preoții care îngrijesc de slujba Templului.
46. Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoții care îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Țadoc sunt aceia care, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul, ca să-I slujească.”
47. A măsurat curtea, care era în patru colțuri, lungă de o sută de coți. Altarul era înaintea casei.
48. M-a dus în tinda casei. A măsurat stâlpii tindei și a găsit cinci coți de o parte și cinci coți de cealaltă. Lățimea porții era de paisprezece coți, iar peretele de pe laturile porții era de trei coți de o parte și de trei coți de cealaltă.
49. Tinda avea o lungime de douăzeci de coți și o lățime de doisprezece coți; te suiai la ea pe zece trepte. Lângă stâlpi mai erau și alți stâlpi, unul de o parte și altul de alta.

Post-ul Ezechiel 40 apare prima dată în Studiu Biblic.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO