Isaia 59
Isaia 59
1. Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2. ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!
3. Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.
4. Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se
bizuiesc pe lucruri deșarte și spun neadevăruri, zămislesc răul și nasc nelegiuirea.
5. Clocesc ouă de basilisc și țes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare și, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.
6. Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor și nu pot să se acopere cu lucrarea lor, căci lucrările lor sunt niște lucrări nelegiuite și în mâinile lor sunt fapte de silnicie.
7. Picioarele lor aleargă spre rău și se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul și nimicirea sunt pe drumul lor.
8. Ei nu cunosc calea păcii și în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele nu cunoaște pacea.
9. De aceea hotărârea de izbăvire este departe de noi și mântuirea nu ne ajunge. Așteptăm lumina, și iată întunericul; lucirea, și umblăm în negură!
10. Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua-n amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși suntem ca niște morți.
11. Mormăim cu toții ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm izbăvirea, și nu este, așteptăm mântuirea, și ea este departe de noi.
12. Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi și ne cunoaștem nelegiuirile noastre.
13. Am fost vinovați și necredincioși față de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare și răzvrătire, am cugetat și am vorbit cuvinte mincinoase,
14. și astfel izbăvirea s-a întors îndărăt și mântuirea a stat deoparte, căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie.
15. Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit. Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.
16. El vede că nu este niciun om și Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci brațul Lui Îi vine în ajutor și neprihănirea Lui Îl sprijină.
17. Se îmbracă cu neprihănirea ca și cu o platoșă, Își pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca o haină și Se acoperă cu gelozia ca și cu o manta.
18. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmașilor Săi și va da ostroavelor plata cuvenită!
19. Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, și de slava Lui, cei de la răsăritul soarelui. Când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
20. „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor”, zice Domnul.
21. „Și iată legământul Meu cu ei”, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și până-n veac”, zice Domnul.
Post-ul Isaia 59 apare prima dată în Studiu Biblic.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO