Proverbele 16
Proverbele 16
1. Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –
2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –
3. Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –
4. Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –
5. Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –
6. Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
7. Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –
8. Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate.
9. Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –
10. Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –
11. Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –
12. Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. –
13. Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. –
14. Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. –
15. Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară.
16. Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! –
17. Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –
18. Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –
19. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. –
20. Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. –
21. Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. –
22. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –
23. Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. –
24. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –
25. Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –
26. Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –
27. Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins.
28. Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –
29. Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. –
30. Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. –
31. Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. –
32. Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –
33. Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.
Post-ul Proverbele 16 apare prima dată în Studiu Biblic.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO