OSPITALITATE
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire.1 Petru 4:9 Telefonul care suna se potrivea cu vântul șuierător din Midwest,
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire.1 Petru 4:9 Telefonul care suna se potrivea cu vântul șuierător din Midwest,
În cartea Iov ni se oferă o perspectivă fascinantă asupra realității marii lupte. 3. Ce principii ale
Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care
Perspectiva generală asupra conducătorilor cerești din conflictul cosmic este sintetizată în cartea Apocalipsa, unde diavolul este descris ca
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea
După cum am văzut, dumnezeii falși ai neamurilor erau demoni deghizați. Și în alte părți vedem dovezi potrivit
Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.Romani 12:18 Există un text curios în
Text de memorat: 1 Ioan 3:8 „Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la
Gura nebunului îi aduce pieirea, şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii;
Suplimentar: Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, cap. 29 „Nimic nu este mai clar explicat în Scripturi decât