[Marți] Ștefan – ceea ce lipsește creștinismului muribund

A îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta.” (Faptele 7:60)

Asistăm astăzi la o realitate foarte tristă pentru un creştin. Creştinismul şi-a pierdut puterea. Mulţi dau vina pe evoluţionism sau pe filosofia postmodernă, care a făcut să pălească tot ce era transcendent în om în faţa (i)realităţilor „urgente” din viaţa de zi cu zi, astfel încât „aici şi acum” au spulberat orice năzuinţă spre ceva care să existe în afară de spaţiu-timp. În faţa acestui val uriaş, creştinii privesc neputincioşi, deoarece aproape nimeni nu-i mai ascultă, uneori nici măcar la biserică. Este crunt pentru cineva care iubeşte credinţa lui Hristos.

Diaconul Ştefan vine dintr-o lume care nu era cu nimic mai bună decât a noastră. Să nu uităm că, în generaţia lui, evreii şi romanii au bătut palma la crucea lui Hristos! A fost creştinismul lui Ştefan irelevant, neputincios şi plictisitor? Nimeni dintre cei care au citit capitolele 6 şi 7 din Faptele nu va spune aşa ceva. Lumea asculta cu „sufletul la gură” ceea ce avea de spus omul acesta. Nu doar că a fost luat în serios, ci Ştefan a devenit chiar o problemă de securitate naţională pentru evrei, la fel cum au fost Petru, Pavel şi Ioan mai târziu pentru Imperiul Roman. Ştefan era de neoprit şi dărâma bastion după bastion în citadela lui Satana. În momentul în care prin martorii mincinoşi i se aduc acuzaţii false, care nu puteau fi demontate de nicio minte omenească, Dumnezeu le vorbea fără putinţă de tăgadă şi faţa lui (Ştefan) li s-a arătat ca o faţă de înger (Faptele 6:15). În asemenea circumstanţe, chiar şi cel mai naiv putea fi convins.

De ce această diferenţă enormă între noi şi el? Ce avea Ştefan şi ne lipseşte nouă? Ştefan a fost doar un om ca noi, dar, înzestrat cu înţelepciune şi putere de sus, a devenit rapid probabil cel mai dinamic misionar înainte de Pavel. Deşi drumul lui a fost curmat rapid, de pe buzele lui avem rugăciunea care ne aduce aminte de Acela de la care a învăţat-o: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta” (Faptele 7:60); dovada supremă că omul poate fi transformat atât de radical, încât să poarte chipul lui Dumnezeu. Rugăciunea lui Ştefan este ecoul rugăciunii Domnului Hristos. Ecoul acesta trebuie să îl audă lumea şi impactul va fi definitiv. Atunci Isus Se va mai ridica o dată de pe tron, cum a făcut la moartea slujitorului său drag (Faptele 7:56), dar de data aceasta ca să îl elibereze din mormânt împreună cu aceia care au crezut la fel.

Palffi Miklos, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord

Material preluat de pe devotionale.ro.