Resurse pentru instructori (st. 3)
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVARE
Pasajul central: Romani 2
Ideea de bază: O comunitate binecuvântată sau privilegiată de Dumnezeu poate ajunge în situaţia de a nu-şi recunoaşte păcătoşenia. Poate ajunge să exagereze gravitatea păcatelor celor din afara ei şi să diminueze sau să nege importanţa păcatelor celor din interior. De multe ori, conştienţa nevoii după neprihănirea lui Dumnezeu este înlocuită cu încumetarea şi ipocrizia.
Obiectivul este să-i ajuţi pe membrii bisericii să nu cadă în capcana despre care vorbeşte Pavel în Romani 2. Adoptarea unor standarde diferite faţă de păcat poate însemna dezastru atât în plan teologic, cât şi în plan misionar. Cu tact, ajută-i pe membrii grupei tale să admită că acest aspect subtil al păcatului ne priveşte pe fiecare dintre noi. Porneşte de la acuzaţiile aduse de Pavel (Romani 2:15,23,24) pentru a sublinia că problema aceasta nu este una minoră şi că sunt în joc mărturia bisericii şi caracterul lui Dumnezeu (Romani 2:24).
Discuţie introductivă. Amplificarea păcatelor altora şi minimalizarea păcatelor proprii aproape că a devenit o a doua natură. Gândeşte-te, de exemplu, la comportamentul la volan: când un alt şofer face o greşeală în trafic, ne enervăm şi izbucnim într-un potop de reproşuri; dar, când ne facem vinovaţi de aceeaşi greşeală, nu spunem decât: „Vai!” sau: „Scuze!”. În Romani 2, Pavel denunţă această dublă măsură.
De discutat:
În ce fel punerea problemei păcatului exclusiv în dreptul necredincioşilor conduce la aplicarea greşită a Evangheliei? Ce efect are dubla măsură (în ce priveşte păcatul şi judecata) asupra mărturiei noastre înaintea lumii?
2. APROFUNDAREA STUDIULUI
Romani 2 este un pasaj destul de neglijat, deoarece este plasat între deviza protestantă: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17) şi adevărurile teologice incontestabile din Romani 3–8. Cercetătorii n-au reuşit încă să găsească locul potrivit al acestui capitol în structura teologică generală a cărţii. Aceasta ne dă nouă ocazia de a gândi. Încurajează-i pe membrii grupei să caute soluţia acestei enigme. Subliniază faptul că Pavel descrie în Romani 2 un anume comportament pentru a demonstra că păcatul este o problemă universală şi că neascultarea despre care vorbeşte îşi are rădăcina în abuzarea de harul lui Dumnezeu.
Comentariu biblic
Judecătorii aduși la judecată
(Revedeţi în grupă Romani 1:28-30; 2:1-11.)
După ce prezintă o listă întreagă de comportamente păcătoase (Romani 1:23-31), Pavel denunţă la finalul ei un alt păcat, o culme a răzvrătirii făţişe: comiterea păcatelor enumerate şi exprimarea aprobării pentru cei care le comit (vers. 32). Nu este vorba de inocenţă sau ignoranţă, ci de răzvrătire făţişă.
Dar, pe neaşteptate, apostolul se întoarce către cel care judecă aceste păcate. Pentru a-şi transmite ideea, el intră în dialog cu un partener imaginar. Partenerul acesta nu aprobă păcatele ostentative enumerate, ci le condamnă (Romani 2:1). El are totuşi o problemă: comite aceleaşi fapte ca şi aceia pe care îi condamnă. Prin această constatare profundă, Pavel le pune tuturor oamenilor un singur diagnostic (Romani 3:9) ca să le poată aplica tuturor remediul Evangheliei. Iudeii, reprezentaţi aici de partenerul de dialog care condamnă (Romani 2:17), şi neamurile, cu lista lor lungă de păcate, stau pe poziţii egale înaintea judecăţii drepte a lui Dumnezeu (Romani 2:3,5,16; 3:19).
Se ridică totuşi o întrebare: Cum este posibil ca nişte oameni care au suficiente cunoştinţe spirituale pentru a condamna răul să ajungă să creadă că pot „scăpa de judecata lui Dumnezeu” (Romani 2:3), deşi comit păcatele pe care le condamnă? Răspunsul va fi oferit la punctul următor.
De discutat: Ce efect ar trebui să aibă concepţia că toţi oamenii sunt „sub păcat” (Romani 3:9) asupra atitudinii noastre faţă de păcatele altora? Ce trăsătură de caracter trebuie să cultivăm atunci când abordăm păcatele celor din jurul nostru? Ne este utilă această trăsătură şi atunci când abordăm propriile păcate?
O falsă siguranţă
(Revedeţi în grupă Romani 2:17-29; 3:1.)
Interpretarea standard a capitolelor 1 şi 2 din Romani este că ele demonstrează că neamurile şi, respectiv, iudeii se află deopotrivă sub păcat, astfel încât Evanghelia prezentată în capitolul 3 să aibă aplicabilitate universală.
Am menţionat şi aici această interpretare. Totuşi Romani 2 expune şi un tip de falsă siguranţă care invocă îngăduinţa lui Dumnezeu. Această falsă siguranţă subminează ascultarea sinceră de Dumnezeu şi poate chiar să se substituie harului lui Dumnezeu.
Să repetăm întrebarea dinainte: Cum au ajuns partenerul de dialog al lui Pavel şi cei pe care îi reprezintă el să creadă că pot scăpa de judecata lui Dumnezeu? Plecând de la premisa că Domnul este bun, răbdător şi îngăduitor cu ei (dar nu cu neamurile) şi minimalizând judecata Sa în dreptul lor (dar nu şi în dreptul neamurilor) (vers. 5). Pavel corectează această interpretare greşită a caracterului lui Dumnezeu, subliniind că (1) bunătatea, răbdarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu cheamă la pocăinţă şi (2) că Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (vers. 6). Altfel spus, degeaba Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru harul Său dacă ne prevalăm de acest har pentru a ne scuza neascultarea sau pentru a scăpa de judecată, indiferent de comportament. Raţionamentul acesta este reluat în a doua jumătate a capitolului 2. Sunt amintite cel puţin zece motive care dovedesc poziţia privilegiată. De exemplu, numele de iudeu, lauda cu Dumnezeu, rolul de călăuză a orbilor etc. (Romani 2:1721).
La această listă se adaugă semnul circumciziei (vers. 25) şi deţinerea cuvintelor lui Dumnezeu şi se admite faptul că avantajele de a fi iudeu „sunt mari” (Romani 3:2). Iudeii contau pe faptul că erau aleşii lui Dumnezeu şi pe privilegiile aferente legământului, dar încălcau legământul, „Legea aceasta”, necinstindu-L astfel pe Dumnezeu şi determinându-i pe păgâni să-L hulească (Romani 2:23,24).
Pentru a corecta dubla lor măsură, Pavel invocă un concept care le-a dat mereu bătăi de cap cercetătorilor. La mijlocul capitolului, el face următoarea declaraţie simplă: „Pentru că nu cei ce aud (se face referire doar la iudei) Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc (atât iudeii, cât şi neamurile) Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi” (vers. 13). Dacă Dumnezeu nu ar proceda aşa, atunci doar iudeii ar avea garantat un rezultat favorabil la judecată, întrucât neamurile nu pot revendica binecuvântările etnice sau religioase de care au avut parte israeliţii (ca de exemplu, auzirea Legii). Dar, potrivit lui Pavel, lucrul acesta nu este posibil. Dumnezeu nu are favoriţi, El „nu are în vedere faţa omului” (vers. 11). Toate aceste avantaje de a face parte din poporul special al lui Dumnezeu nu au nicio valoare dacă Legea este încălcată. Circumcizia poate ajunge necircumcizie (vers. 25), iar identitatea iudaică poate fi pierdută (vers. 28).
În concluzie, harul manifestat de Dumnezeu faţă de iudei a dus, din nefericire şi fără ca El să aibă vreo vină, la o orbirea îngâmfată faţă de propriul păcat şi faţă de propria ipocrizie, mai ales în relaţie cu neamurile. Pavel, ca un nou Ioan Botezătorul, dezvoltă acest argument spre a netezi calea pentru venirea Evangheliei lui Dumnezeu prin Hristos în capitolele următoare, a Evangheliei pentru iudei şi neamuri deopotrivă, pentru tine şi pentru mine deopotrivă.
De discutat: Ce motive false de siguranţă de care se agaţă astăzi creştinii constituie un impediment în calea lucrării depline a Evangheliei
APLICAŢIA
„Harul ieftin”, ipocrizia şi ignorarea păzirii Legii sunt marile probleme cu care se confruntă astăzi biserica creştină. Ironia este că această concepţie antinomiană (împotriva Legii) este în mod frecvent susţinută cu argumente din cartea Romani. Încurajează-i pe participanţi să se gândească ce privilegii actuale (calitatea de membru al unei biserici, superioritatea etnică etc.) ne împiedică să conştientizăm faptul că toţi suntem păcătoşi şi avem nevoie de Hristos. Cum să recunoaştem că biserica noastră a fost binecuvântată în mod special de Dumnezeu, fără a dezvolta sentimentele de superioritate pe care le-au avut iudeii de la începutul erei creştine.
ACTIVITATE
Observă cât de uşor remarcăm păcatele altora (Romani 1:18-32) şi cât de greu le observăm pe ale noastre (Romani 2:1,2124). Obiectivul este să-i conduci pe participanţi la meditaţie şi la smerenie înaintea lui Dumnezeu. Fiind conducătorul acestei grupe, fii primul care să-ţi împărtăşeşti experienţa! Invită o persoană curajoasă să povestească cum i-a arătat Dumnezeu ce prejudecăţi avea şi cum l-a scăpat de ele.
Adventiştii de ziua a şaptea sunt în mod frecvent catalogaţi drept legalişti, din cauza respectării Legii şi a Sabatului. Încurajează-i pe membrii grupei ca, pornind de la Romani 2, să demonstreze că este o ipocrizie să pretinzi că eşti mântuit atât timp cât încalci Legea lui Dumnezeu.
