Comentarii inspirate (st. 7)

Când apar conflicte

Sabat după-amiază, 10 noiembrie

Secretul unității stă în egalitatea dintre cei care cred în Hristos. Cauza tuturor dezbinărilor, certurilor și neînțelegerilor este despărțirea de Hristos. Hristos este centrul către care toți ar trebui să fie atrași, deoarece, cu cât ne apropiem mai mult de centru, cu atât mai apropiați vom fi în simțire, în înțelegere, în dragoste, crescând după caracterul și imaginea lui Isus. La Dumnezeu nu există părtinire.

(…) Toți oamenii se trag dintr-o singură familie pentru că au fost creați și sunt una pentru că au fost răscumpărați. Hristos a venit ca să dărâme toate zidurile de despărțire, astfel încât orice om să poată avea intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, atât de adâncă, atât de plină, încât pătrunde peste tot. – That I May Know Him, p. 99
Dumnezeu Și-a ales dintre neamuri un popor pentru El și i-a dat numele de creștin. Acesta este un nume regal, dat acelora care se alătură lui Hristos. Petru spune: „Dacă suferă [cineva] pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.” (…)

O, ce bine ar fi ca poporul lui Dumnezeu să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt și să ia în primire comoara extraordinară de cunoștințe care i-a fost pusă la dispoziție!

Avem înaintea ochilor exemplul cel mai înalt și sfânt. Isus a fost fără păcat în gând, cuvânt și faptă. Tot ce a făcut El a fost desăvârșit. El ne îndreaptă atenția spre calea pe care a mers și ne spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze.” – Lift Him Up, p. 291

Slava cerului se manifestă prin ridicarea celui căzut și prin mângâierea celui întristat. Oriunde Domnul Hristos locuiește în inima oamenilor, El va fi dezvăluit în aceeași manieră. Religia lui Hristos va aduce binecuvântare oriunde se va manifesta și, oriunde va lucra ea, va exista strălucire. (…)

Oricare ar fi deosebirile în ce privește credinţa religioasă, strigătul de ajutor al omenirii suferinde trebuie să fie auzit și trebuie să primească răspuns. Acolo unde există resentimente amare din cauza deosebirilor religioase, poate fi făcut mult bine printr-o lucrare personală. Slujirea iubitoare va sfărâma barierele prejudecăţii și va câștiga suflete pentru Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 292, 293
Lucrarea de răscumpărare este aceea de a aduce omenirea în Hristos, de a aduce neamul omenesc să fie una cu Divinitatea. Domnul Hristos a luat natura omenească pentru ca omul să poată fi una cu El, după cum El este una cu Tatăl, aşa încât Dumnezeu să-l poată iubi pe om aşa cum Îl iubeşte pe Singurul Său Fiu, pentru ca oamenii să poată fi părtaşi ai naturii divine şi să fie desăvârşiţi în El.
Duhul Sfânt, care vine de la Singurul Fiu al lui Dumnezeu, uneşte făptura omenească, trup, suflet şi spirit, cu natura divină desăvârşită a lui Hristos. Unirea aceasta este reprezentată de unirea dintre viţă şi mlădiţe. Omul limitat este unit cu natura omenească a lui Hristos. Prin credinţă, natura omenească este adusă la un numitor comun cu natura lui Hristos. Noi suntem făcuţi una cu Dumnezeu, în Hristos. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 223

Duminică, 11 noiembrie: Prejudecăţi etnice

„În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.” (…) Printre ei începuseră să apară murmurări cu privire la faptul că văduvele grecilor nu erau aprovizionate cu atâta generozitate cum erau nevoiaşii din mijlocul evreilor. O părtinire de felul acesta ar fi fost gravă înaintea lui Dumnezeu şi, ca urmare, au fost luate măsuri prompte pentru restabilirea păcii şi armoniei între credincioşi.
Duhul Sfânt a recomandat o metodă prin care apostolii puteau să fie eliberaţi de sarcina de a le împărţi ajutoare săracilor şi de alte sarcini asemănătoare, aşa încât să fie lăsaţi liberi să-L predice pe Hristos. (…)
În conformitate cu sfatul acesta, biserica a ales şapte bărbaţi plini de credinţă şi de înţelepciunea Duhului lui Dumnezeu pentru a se ocupa de administrarea lucrării. Ştefan a fost primul ales. El era iudeu prin naştere şi religie, dar vorbea limba greacă şi era familiarizat cu obiceiurile şi comportamentul grecilor. (…) Alegerea aceasta a corespuns părerii tuturor, iar nemulţumirea şi murmurările au fost aduse la tăcere. – Istoria mântuirii, ed. 2009, p. 203
În Faptele capitolul 6, se arată că, atunci când erau aleși bărbați pentru a ocupa poziții în biserică, problema era adusă înaintea Domnului și se făcea cea mai fierbinte rugăciune pentru îndrumare. Văduvele și orfanii trebuiau susținuți din contribuții din partea bisericii. Lipsurile lor nu trebuiau împlinite de biserică, ci prin donații speciale. Zecimea trebuia consacrată Domnului și trebuia întotdeauna folosită pentru susținerea slujirii pastorale. Trebuiau aleși bărbați care să supravegheze lucrarea de îngrijire a celor sărmani, care să aibă grijă de distribuirea adecvată a mijloacelor disponibile, pentru ca niciunul dintre credincioși să nu ducă lipsă de cele necesare vieții (…).
Dumnezeu a promis să-Și binecuvânteze mult poporul, însă nu a fost planul Său ca sărăcia să nu fie cunoscută în mijlocul lui. El a declarat că totdeauna vor fi săraci în țară. Vor exista totdeauna în poporul Său oameni care vor avea nevoie de înțelegere, bunăvoință și blândețe. Atunci, ca și acum de altfel, oamenii treceau prin nenorociri, boli și pierdere de bunuri; totuși, atât timp cât urmau instrucțiunile date de Dumnezeu, nu erau printre ei nici cerșetori, nici vreunul care să ducă lipsă de mâncare. – Lucrarea de binefacere, pp. 275–276
Noi trebuie să venim în întâmpinarea necazurilor, dificultăţilor și grijilor altora. Trebuie să luăm parte la bucuriile și la grijile tuturor, atât ale celor de sus, cât și ale celor de jos, atât ale celor bogaţi, cât și ale celor săraci. „Fără plată aţi primit”, spune Domnul Hristos, „fără plată să daţi” (Matei 10,8). Pretutindeni în jurul nostru sunt oameni săraci, care trec prin încercări și au nevoie de simpatie și ajutor. Sunt văduve care au nevoie de înţelegere și sprijin. Sunt orfani pe care urmașii Domnului au fost îndemnaţi să-i primească la ei ca pe o moștenire din partea lui Dumnezeu. Prea adesea aceștia sunt trecuţi cu vederea și neglijaţi. Poate că sunt îmbrăcaţi în zdrenţe, lipsiţi de educaţie și par respingători din toate punctele de vedere, totuși ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ și sunt la fel de preţioși în ochii Săi ca și noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, iar creștinii, ca administratori ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. „Sufletele lor”, spune El, „le voi cere din mâna voastră”. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 293

Luni, 12 noiembrie: Convertirea neamurilor

Petru încă nu le predicase neamurilor Evanghelia. Mulţi dintre ei fuseseră nişte ascultători interesaţi de adevărurile pe care le prezentase el, dar zidul de despărţire, pe care de fapt moartea lui Hristos îl dărâmase, încă mai exista în mintea apostolilor şi excludea neamurile de la posibilitatea de a beneficia de privilegiile Evangheliei. Iudeii vorbitori de limbă greacă beneficiaseră de lucrarea apostolilor şi mulţi dintre ei răspunseseră la eforturile lor, primind credinţa în Domnul Isus, dar convertirea lui Corneliu urma să fie prima experienţă importantă printre neamuri.

Prin viziunea cu faţa de masă şi conţinutul ei, care au coborât din cer, Petru urma să fie eliberat de prejudecăţile lui împotriva neamurilor, pentru a înţelege că, prin Hristos, popoarele păgâne urmau să fie părtaşe la binecuvântările şi privilegiile iudeilor şi, astfel, să beneficieze la fel ca ei. Unii au insistat, spunând că viziunea aceasta a avut scopul de a arăta că Dumnezeu înlăturase interdicţia cu privire la folosirea cărnii animalelor pe care le declarase, în trecut, ca fiind necurate şi că, prin urmare, carnea de porc este potrivită ca aliment. Aceasta este o interpretare foarte îngustă şi întru totul greşită şi se află într-o contradicţie clară cu raportul biblic al viziunii şi consecinţelor ei. – Istoria mântuirii, ed. 2009, p. 223

Din istoria lui Corneliu [Faptele 10] învățăm că Dumnezeu îl va călăuzi pe oricine se lasă călăuzit. El l-a călăuzit pe Corneliu. L-a îndemnat pe slujitorul Său să se roage. L-a pregătit pentru primirea luminii adevărului Său și a decis să-i lumineze mintea prin intermediul unuia care primise deja lumină de sus. (…) Domnul a văzut toate faptele lui Corneliu. Tot cerul a văzut milosteniile și rugăciunile acestui sutaș pios.
La fel este și astăzi. Domnul are ochiul îndreptat asupra oricărui suflet care Îl caută. El este interesat de orice suflet care are nevoie de ajutor și nu va lăsa pe nimeni în întunericul erorii, ci îl va conduce pas cu pas la lumina deplină a adevărului care strălucește pe fiecare pagină a Scripturii. – In Heavenly Places, p. 322

Unii dintre oamenii cu care veniţi în contact sunt duri şi nepoliticoşi, dar voi nu ar trebui să fiţi mai puţin politicoşi din această pricină. Cel care vrea să-şi păstreze respectul de sine trebuie să fie atent să nu rănească în mod inutil respectul de sine al celorlalţi. Această regulă ar trebui să primească o deosebită atenţie în ceea ce-i priveşte pe cei mai insensibili şi pe cei mai nepricepuţi. Noi nu ştim ce intenţie are Dumnezeu cu aceşti oameni aparent nepromiţători. În trecut, El a acceptat persoane la fel de puţin promiţătoare sau plăcute, chemându-le să împlinească o mare lucrare pentru El. Duhul Său, acţionând asupra inimii, stimulează orice aptitudine făcând-o să lucreze cu putere. Domnul a văzut în aceste pietre aspre şi necioplite un material valoros, care va trece testul furtunii, al căldurii şi al presiunii.
Fiţi politicoşi cu cei cu care intraţi în contact; în acest fel, sunteţi politicoşi faţă de Dumnezeu. Daţi-I slavă pentru bunătatea Sa. În acest fel, sunteţi martori ai Lui şi vă pregătiţi pentru societatea îngerilor. În această lume, învăţaţi cum să vă purtaţi în familia lui Hristos din cer. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 18

Marţi, 13 noiembrie: Duhul Sfânt conduce

[Petru] și-a îndeplinit datoria la care fusese chemat cu reticență la fiecare pas, dar nu a îndrăznit să nu asculte (…). Când le-a îndreptat atenția celor prezenți [a lui Corneliu și a rudelor și prietenilor lui] către Isus ca singura speranță a păcătosului, Petru a înțeles el însuși mai bine semnificația viziunii pe care o avusese și inima lui s-a aprins de spiritul adevărului pe care îl prezenta. (…)

Când au auzit că Petru intrase în casa unui păgân și că le predicase celor adunați acolo, frații din Iudeea s-au mirat și s-au supărat. Ei s-au temut că o asemenea purtare, care li se părea o încumetare, putea avea ca efect contracararea învățăturii lui. – Conflict and Courage, p. 335

„Cum am început să vorbesc”, a zis el [Petru], povestind experienţa sa, „Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi, la început. Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.» Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

Auzind acest raport, fraţii n-au mai zis nimic. Convinși că umblarea lui Petru era întru totul împlinirea planului lui Dumnezeu și că prejudecăţile și exclusivismul lor erau cu totul potrivnice spiritului Evangheliei, ei L-au preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă.”

În felul acesta, fără să fie discuţii între ei, prejudecata a fost înfrântă, exclusivismul statornicit prin obișnuinţa de veacuri a fost părăsit și s-a deschis calea ca Evanghelia să fie vestită la neamuri.– Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 104
După ce ucenicii au fost alungaţi din Ierusalim în urma prigoanei, solia Evangheliei s-a răspândit cu iuţeală prin ţinuturile care se găseau dincolo de hotarele Palestinei și multe grupe mici de credincioși s-au format în centrele mai importante. Unii dintre ucenici „au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, și propovăduiau Cuvântul”. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 114

Isus voia să dezvăluie tainele adânci ale adevărului, care fuseseră ascunse timp de veacuri, şi anume ca neamurile să fie împreună-moştenitoare cu iudeii şi să ia parte „la aceeaşi făgăduinţă în Hristos, prin Evanghelie” (Efeseni 3:6). Ucenicii înţelegeau greu acest adevăr şi Învăţătorul divin le-a dat învăţătură peste învăţătură. Răsplătind credinţa sutaşului din Capernaum şi predicându-le locuitorilor din Sihar Evanghelia, El dăduse şi mai înainte dovadă că nu împărtăşeşte intoleranţa iudeilor. Dar samaritenii aveau oarecare cunoştinţă despre Dumnezeu, iar sutaşul făcuse bine lui Israel. Acum Isus i-a pus pe ucenici în legătură cu o păgână pe care o socoteau ca neavând vreun motiv în plus faţă de alţii din neamul ei să aştepte un bine de la El. Domnul voia să dea o pildă de felul cum trebuie să fie tratate asemenea persoane. Ucenicii se gândeau că El împărţise prea uşor darurile harului Său. El voia să le arate că iubirea Sa nu trebuie să fie mărginită la o anumită rasă sau naţiune. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 345

Miercuri, 14 noiembrie: Adunarea Bisericii din Ierusalim

Anumiţi iudei au stârnit o teamă generală printre credincioşii dintre neamuri, făcând propagandă cu privire la subiectul circumciziei. Ei afirmau cu o mare siguranţă că nimeni nu putea să fie mântuit dacă nu era circumcis şi dacă nu respecta legea ceremonială în întregime.
Acesta a fost un subiect important, care a tulburat biserica într-o mare măsură. (…) Contradicţia a avut ca rezultat o mulţime de dezbateri şi o lipsă de armonie în biserică, până când, în cele din urmă, biserica din Antiohia a înţeles că o continuare a dezbaterilor asupra subiectului va aduce o dezbinare între credincioşii de acolo şi a hotărât să-i trimită pe Pavel şi Barnaba la Ierusalim, însoţiţi de câţiva bărbaţi responsabili, pentru a prezenta problema înaintea apostolilor şi prezbiterilor. (…)
Iudeii se mândriseră cu rânduielile lor stabilite de Dumnezeu şi ajunseseră la concluzia că, odată ce Dumnezeu a precizat modalitatea de închinare ebraică, era imposibil ca El să autorizeze vreodată o schimbare a vreunuia dintre detaliile acesteia. Ei au hotărât că religia creştină trebuie să se asocieze cu legile şi ceremoniile iudaice. Ei înţelegeau cu greu sfârşitul lucrurilor care fuseseră desfiinţate prin moartea lui Hristos şi faptul că jertfele lor ceremoniale nu făcuseră decât să prefigureze moartea Fiului lui Dumnezeu, în care tipul se întâlnise cu antitipul, aşa încât ceremoniile şi jertfele religiei iudaice rămăseseră fără valoare. – Istoria mântuirii, ed. 2009, pp. 237–238
Mulți consideră că perioada Israelului a fost o vreme de întuneric, când oamenii erau fără Hristos, fără pocăință și credință. Mulți susțin doctrina greșită că religia copiilor lui Israel a constat din forme și ceremonii, în care nu încăpea credința în Hristos. Totuși oamenii din epoca aceea au fost mântuiți prin Hristos tot atât de real cum sunt mântuiți oamenii astăzi. (…) Hristos a fost prefigurat prin jertfele și simbolurile care aveau să dureze până când tipul avea să se întâlnească cu antitipul la venirea Sa în lumea noastră. Evreii s-au bucurat de Mântuitorul care avea să vină. Noi ne bucurăm de Mântuitorul care a venit și care urmează să vină iar. (…) Sângele lui Hristos este suficient pentru noi, la fel cum a fost suficient pentru vechiul Israel. – That I May Know Him, p. 101
Dacă un frate prezintă o idee greşită, cei care se află în poziţii de răspundere ar trebui să ştie lucrul acesta, iar dacă prezintă un adevăr, ei ar trebui să stea de partea lui. Toţi trebuie să cunoaştem ce se propovăduieşte în mijlocul nostru, pentru că, dacă este un adevăr, trebuie să-l aflăm toţi. (…) Cu toţii avem obligaţia faţă de Dumnezeu de a înţelege soliile trimise de El. Domnul ne-a dat îndrumări prin care putem să verificăm orice doctrină: „La Lege şi la mărturie: căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Dar, dacă învăţătura este în armonie cu acest test, nu fiţi atât de plini de prejudecăţi, încât să nu puteţi accepta o idee, pur şi simplu din cauză că nu se potriveşte cu ideile voastre. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, pp. 108–109

Joi, 15 noiembrie: O soluţie dificilă

Ordinea care a fost menţinută în prima biserică creștină le-a dat putinţa de a înainta în forță, ca o oștire bine disciplinată, îmbrăcată cu armura lui Dumnezeu. Grupele de credincioși, deși risipite pe un ţinut întins, erau toate membre ale aceluiași trup; toţi se mișcau în unire, în armonie unul cu altul. Când dezbinarea se ivea într-o biserică locală din vreun loc, așa cum s-a ivit mai târziu în Antiohia și în oricare alt loc, și credincioșii nu puteau să ajungă la o înţelegere între ei, nu se îngăduia ca asemenea probleme să ajungă să pricinuiască o dezbinare în biserică. De aceea, cazurile erau trimise spre a fi judecate de un consiliu general al întregului corp al credincioșilor, alcătuit din delegaţi aleși din diferite biserici locale, împreună cu apostolii și bătrânii care aveau slujbe de răspundere, în calitate de conducători. În felul acesta, strădaniile lui Satana de a ataca biserica în locuri izolate erau preîntâmpinate prin acţiunea unită din partea tuturor, iar planurile vrăjmașului de a rupe și a nimici erau zădărnicite.
„Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:33). El cere ca ordinea și sistemul să fie respectate în conducerea treburilor bisericii de azi, ca și în zilele din vechime. El dorește ca lucrarea Sa să înainteze în mod desăvârșit și cu exactitate, pentru ca astfel El să poată pune asupra ei pecetea aprobării Sale. Creștin să fie unit cu creștin, biserică unită cu biserică, uneltele omenești conlucrând cu cele divine, fiecare instrument supunându-se Duhului Sfânt, și toate strânse laolaltă pentru a duce lumii vestea cea bună a harului lui Dumnezeu. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 72

Iacov a căutat să întipărească în mintea fraţilor lui faptul că, întorcându-se la Dumnezeu, neamurile au făcut o mare schimbare în viaţa lor și că ar trebui să se aibă multă grijă ca aceștia să nu fie tulburaţi cu probleme încurcate și îndoielnice de puţină însemnătate, ca nu cumva să se descurajeze în a urma lui Hristos.

Totuși, convertiţii dintre neamuri trebuiau să părăsească obiceiurile care erau în contradicţie cu principiile creștinismului. Prin urmare, apostolii și bătrânii au fost de acord să-i îndrume pe cei dintre neamuri printr-o scrisoare, să se ferească de carnea jertfită idolilor, de curvie, de dobitoacele sugrumate și de sânge. Erau stăruitor îndemnaţi să păzească poruncile și să ducă o viaţă sfântă. Erau, de asemenea, asiguraţi că aceia care spuseseră că circumciziunea era obligatorie nu fuseseră autorizaţi de apostoli să facă acest lucru. (…)

Hotărârile largi și mult cuprinzătoare ale consiliului general au adus încredere în rândurile credincioșilor dintre neamuri și lucrarea lui Dumnezeu se dezvolta tot mai mult. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 143–145

Vineri, 16 noiembrie: Pentru studiu suplimentar

Faptele apostolilor, cap. 14, „În căutarea adevărului”, și cap. 19, „Iudei și neamuri”.