Studiul 6 majori complet (Metafore ale unității)

[Sâmbătă, 3 nov] Metafore ale unității

Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. 1 Corinteni 12:12

Cei care au studiat Biblia știu că este plină de imagini și de simboluri care reprezintă anumite realități. De exemplu, sistemul sacrificial din Vechiul Testament este o reprezentare a lui Isus și a planului de mântuire.

În Biblie apar multe alte tipuri de imagini, unele fiind mai simple, precum elementele din natură: apa, focul, vântul. În funcție de contextul în care se găsesc, ele ilustrează adevăruri spirituale și teologice. De exemplu, Isus a ilustrat lucrarea Duhului Sfânt prin efectele vântului: „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8).

Biblia apelează la o serie de simboluri pentru a descrie unitatea pe care biserica este chemată să o exemplifice înaintea lumii. Luate separat, niciuna dintre aceste imagini nu este completă. Luate împreună, ele ne descoperă multe lucruri despre unitatea bisericii, precum relația bisericii cu Dumnezeu, relația dintre membri și relația bisericii cu societatea, în general.

Studiul de săptămâna aceasta va analiza câteva dintre aceste metafore și va sublinia ce ne descoperă ele despre unitatea în Hristos.

[Duminică, 4 nov] Poporul lui Dumnezeu

1 Petru 2:9,10
9. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
10. pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

Exodul 19:5,6
5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Deuteronomul 4:20
20. Dar pe voi, Domnul v-a luat şi v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiţi un popor pus deoparte, cum sunteţi azi.

Deuteronomul 7:6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.

Biserica este un popor, poporul lui Dumnezeu, care Îi aparţine Lui – credincioşii Îl consideră pe Dumnezeu Tatăl şi Mântuitorul lui, ei au fost răscumpăraţi de Hristos şi ascultă de El. Dumnezeu are pe pământ un popor încă de la începutul planului de mântuire şi biserica din Noul Testament este continuatoarea Israelului din Vechiul Testament.

Poporul acesta, numit „seminţie aleasă”, „preoţie împărătească” şi „neam sfânt”, a fost pus deoparte pentru un scop special (vezi 1 Petru 2:9). Aceasta ne trimite cu gândul la caracterul lui Dumnezeu descris în Exodul 34:6,7. „Dumnezeu Şi-a câştigat un popor care să fie al Lui ca să poată reflecta trăsăturile Sale preţioase de caracter în viaţă şi să le vestească tuturor oamenilor bunătatea şi îndurarea Sa.” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 562

2. De ce i-a ales Dumnezeu pe urmaşii lui Avraam ca popor al Său? Mai este valabilă astăzi alegerea aceasta?

Deuteronomul 7:6-8
6. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
7. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
8. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului.

Ce popor din zilele noastre ar merita numele de „neam sfânt”? Niciunul! Niciun om nu merită dragostea şi harul lui Dumnezeu. Biblia spune despre cei credincioşi că sunt un neam sfânt, însă alegerea şi formarea Israelului s-a bazat numai pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe vreun merit al vreunui om. Domnul Şi-a adus la existenţă poporul ca o dovadă de iubire şi, în ciuda păcatului şi a apostaziei acestui popor, El Şi-a păstrat făgăduinţa de a-l mântui prin sămânţa lui Avraam, Hristos. Şi alegerea, şi mântuirea sunt prin har. Nimeni dintre noi nu merită harul Său.

[Luni, 5 nov] Casa lui Dumnezeu

O altă imagine pentru poporul lui Dumnezeu din Noul Testament este casa lui Dumnezeu. Clădirea aceasta bine închegată, zidită din pietre vii ilustrează relaţiile complexe şi de interdependenţă dintre membrii bisericii.

3. Ce idei subliniază Pavel în pasajul din Efeseni 2:19-22? Ce ne spune imaginea aceasta despre unitatea bisericii?

Efeseni 2:19-22
19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

În pasajul acesta, Pavel combină două imagini ale bisericii: una inertă – casa sau clădirea, iar cealaltă vie – oamenii din casa lui Dumnezeu. O piatră singură nu are cine ştie ce valoare în sine, dar, dacă pietrele sunt zidite împreună, se poate obţine o clădire durabilă. Şi creştinii, doar împreună pot forma casa lui Dumnezeu. Pentru a fi solid, orice edificiu are nevoie de o fundaţie puternică. Pentru casa lui Dumnezeu, temelia şi „piatra din capul unghiului” este Isus Hristos (1 Corinteni 3:11). Fără El, biserica ar înceta să existe. Ea depinde în întregime de El, de viaţa, moartea, învierea şi revenirea Sa. Misiunea ei este răspândirea veştii bune despre El, despre persoana Sa, despre lucrarea Sa pentru noi şi în noi şi despre binecuvântările Sale pentru oricine Îl primeşte ca Mântuitor.

A doua imagine – oamenii din casa lui Dumnezeu – pune accentul pe oameni şi pe relaţiile dintre ei şi transmite ideea de familie. Între membrii unei familii există relaţii mai strânse şi mai loiale decât între alţi oameni. Iar loialitatea este extrem de importantă pentru unitate.

Ce ne spune imaginea aceasta despre biserică? Membrii bisericii formează o mare familie. Noi toţi suntem legaţi unul de altul, nu doar pentru că ne tragem dintr-un strămoş comun, Adam, ci şi datorită relaţiei pe care o avem cu Isus, al doilea Adam, prin experienţa „naşterii din nou”. Noi suntem „înrudiţi” nu doar prin adevărurile pe care le susţinem, ci şi prin experienţa convertirii.

Din nefericire, nu toți oamenii au avut o experiență frumoasă în familie și este posibil ca imaginea bisericii ca familie să nu aibă relevanță pentru ei. Cum putem noi, ca biserică, să le fim familie?

[Marți, 06 nov] Templul Duhului Sfânt

O altă metaforă întrebuinţată de Pavel este cea a Templului lui Dumnezeu sau al Duhului Sfânt. Este imaginea unei clădiri costisitoare şi valoroase. El o foloseşte în 1 Corinteni 6:19 cu referire la trupul uman, iar în 1 Corinteni 3:16,17 cu referire la cel mai scump şi mai sfânt edificiu din Orientul Apropiat antic: Templul lui Dumnezeu.

4. Ce vrea să spună Pavel când afirmă: „Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu”? Ce avertizare ne dă el?

1 Corinteni 3:16,17
16. Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

Când le spune credincioşilor din Corint că ei sunt Templul lui Dumnezeu, Pavel nu are în minte un templu sau o clădire. Metafora se referă la creştinii din Corint care formează împreună templul Duhului Sfânt, iar Dumnezeu locuieşte în ei în sens spiritual.

Pentru Pavel, Dumnezeu locuieşte în comunitatea creştină; de aici avertizarea: cine încearcă să o distrugă va fi nimicit de Dumnezeu. Biserica şi prezenţa lui Dumnezeu în ea depind de unitatea credincioşilor. Deşi versetul acesta este folosit frecvent cu referire la grija pentru sănătatea fizică (foarte importantă, de altfel), aici Pavel se referă la cei care distrug unitatea bisericii.

Apostolul amintise deja câteva lucruri care sunt o ameninţare la adresa unităţii: „Între voi există invidie, ceartă şi dezbinări” (1 Corinteni 3:3, NTR). Acestea pun în pericol unitatea creştină şi Îl determină pe Dumnezeu să Se retragă din templul Său. Conflictele din biserică pot distruge acest „templu”. De aici, îndemnul care este valabil şi pentru noi: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire” (1 Corinteni 1:10).

Şi noi ne confruntăm cu invidia, cearta și dezbinările. Ce rol are fiecare în rezolvarea acestor probleme astfel încât unitatea să nu fie pusă în pericol?

[Miercuri, 07 nov] Trupul lui Hristos

Probabil că cea mai cunoscută imagine a bisericii şi cea mai semnificativă pentru tema unităţii membrilor ei este cea a trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:12,27).

Biserica este trupul lui Hristos în sensul că membrii ei formează un singur tot şi fiecare îşi îndeplineşte funcţia sa şi responsabilitatea încredinţată.

5. Cum se aplică imaginea aceasta, a bisericii ca trup, la biserica ta locală? Cum se aplică la biserica mondială?

1 Corinteni 12:12-26
12. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.
13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.
15. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?
16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
18. Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.
19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
20. Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.
21. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.”
22. Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.
23. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe,
24. pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste,
25. pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.
26. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

Învăţătura aceasta exprimă o realitate profundă: adevărata unitate creştină nu există doar în diversitate, nici în pofida diversităţii, ci prin diversitate. Duhul Sfânt este sursa acestor manifestări ale diversităţii. După cum corpul uman, deşi alcătuit din organe foarte diverse, este uimitor de unitar, la fel ar trebui să fie şi trupul lui Hristos, membrii lui completându-se şi îmbogăţindu-se unii pe alţii.

Imaginea aceasta se poate aplica şi la noi, ca biserică. În ultimele decade, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a crescut rapid. Credincioşii provin din toate mediile şi culturile posibile. Diferenţele etnice, rasiale, culturale, educaţionale şi de vârstă n-ar trebui totuşi să ne separe. Supuse Duhului Sfânt, ele vor fi o forţă care ne va uni, arătând că noi suntem una în Hristos, în ciuda acestor deosebiri.

Noi toţi suntem egali înaintea crucii, indiferent cine suntem şi de unde venim. Pe măsură ce lumea din jur devine tot mai fragmentată, biserica trebuie să demonstreze că unitatea în diversitate este posibilă. Poporul lui Dumnezeu poate exemplifica puterea Evangheliei de a vindeca şi de a împăca. Iar Pavel ne spune şi cum putem atinge acest ideal: „Hristos este Capul bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23); „El este Capul trupului, al bisericii” (Coloseni 1:18). Atunci când fiecare credincios se află în relaţie cu Hristos, întregul trup beneficiază de aceeaşi hrană. De aceea sunt atât de importante studiul Cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea de învăţăturile Lui şi închinarea şi rugăciunea împreună!

[Joi, 8 nov] Oile și păstorul

6. Ce aspecte ale metaforei bisericii ca staul ne vorbesc despre unitate?

Ioan 10:1-11

¹ „Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. ² Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. ³ Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul. ⁴ După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor, şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. ⁵ Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” ⁶ Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. ⁷ Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. ⁸ Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. ⁹ Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. ¹⁰ Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. ¹¹ Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

(Vezi și Psalmul 23.)

În lumea modernă a orașelor mari, viaţa şi ocupaţiile din mediul rural sunt mai puţin cunoscute. Puțini mai știu astăzi câte ceva des­pre relația dintre oi și păstori. Însă, când Isus a spus parabola aceas­ta, oamenii au înțeles ideea. Când a declarat: „Eu sunt Păstorul cel bun”, ei au recunoscut imediat referirea la Psalmul 23:1. Imaginea aceasta era clară și sugestivă. În Antichitate, în Orientul Apropiat (și chiar în prezent, în Orientul Mijlociu) era știut că păstorii își ocro­tesc oile de orice pericol. Imaginea păstorului a devenit una din­tre cele mai îndrăgite imagini biblice care ne descriu caracterul lui Dumnezeu și relația Sa cu poporul Său.

Imaginea poporului lui Dumnezeu ca turmă este interesantă. Oile sunt animale inofensive și lipsite de apărare. Ele au nevoie de un păs­tor bun care să le ocrotească și să le îndrume. Uneori se rătăcesc și păstorul trebuie să le caute și să le aducă înapoi în staul. Mieii trebuie purtați în spinare și necesită o atenție deosebită. Oile trebuie îngri­jite cu răbdare și înțelegere. Imaginea aceasta este perfectă pentru biserică, din mai multe puncte de vedere. În relația sa cu păstorul, membrul bisericii nu are de ce să se teamă și are doar de câștigat.

În parabola aceasta, Isus a mai subliniat şi faptul că oile trebu­ie să asculte de glasul păstorului. Când situația o impune, turme­le de oi pot fi ținute la adăpost într-un staul. Problema e cum le mai separi mai târziu? Tot ce are de făcut păstorul este să se așeze la poarta staulului și să-și cheme oile. Acestea îi recunosc vocea și vin la el (Ioan 10:4). Cunoașterea glasului Păstorului este esențială pentru biserică. Unitatea și siguranța ei depind de apropierea de Dumnezeu și de ascultarea de glasul Său.

În general, oamenilor nu le place să fie comparați cu oile. În ce sens este imaginea aceasta adecvată pentru noi?

[Vineri, 9 nov] Un gând de încheiere

În contextul Templului din Ierusalim, ca şi al omniprezentelor structuri greco-romane, autorii Noului Testament folosesc metafora templului pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă sfinţenia bisericii, rolul lui Dumnezeu în întemeierea şi creşterea bisericii, natura definitorie a lucrării lui Hristos şi a Duhului Sfânt şi solidaritatea credincioşilor în cadrul bisericii. La prima vedere, domeniul arhitectural pare să transmită o imagine statică. Şi totuşi metafora este folosită în combinaţie cu imagistica biologică şi adeseori se accentuează procesul efectiv de zidire. Prin urmare, departe de a avea o imagine statică, «suntem constrânşi să vizualizăm istoria unui proces de construcţie, şi nu un edificiu finalizat». Bisericii i se oferă minunatul privilegiu de a recunoaşte cu smerenie în viaţa şi istoria ei «Templul Dumnezeului celui viu» (2 Corinteni 6:16).” – John McVay, „Metaforele biblice ale bisericii – cărămizile pe care se construieşte o ecleziologie”, în Ángel Manuel Rodríguez, ed., Mesajul, misiunea şi unitatea bisericii, 2016, p. 56