[Joi] Maria Magdalena – creatoare de frumos!
Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace. De ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!” (Marcu 14:6)
Era miercurea din Săptămâna Mare, iar Isus avea nevoie de un leac vindecător. Fusese suprasolicitat: tocmai curăţise Templul, făcuse praf afacerile preoţilor şi răspunsese cu multă înţelepciune capcanelor lor.
În casa lui din Betania, Simon leprosul oferea o masă. Isus şi ucenicii şedeau în jurul mesei. Deodată a venit EA, sora Martei şi a lui Lazăr. Iată-i fapta: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru, cu mir de nard curat, foarte scump, şi după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus” (Marcu 14:3).
Foarte costisitor mirul adus de Maria! Mult prea costisitor pentru unii!
Fiind cămătari veterani, Iuda şi colegii săi nemulţumiţi sunt în măsură să aprecieze dintr-o ochire valoarea mirului. Când mirul de înaltă puritate abia părăsise vasul, ei calculau: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (v. 5).
Ironia este că Iuda a putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar nu a putut vedea adevărata valoare a lui Isus! Maria a putut vedea atât valoarea mirului, dar mai ales valoarea lui Isus.
Miercurea dinaintea vinderii lui Isus este plină de speranţă! Ne arată că frumuseţea lui Isus poate rupe vraja câştigului financiar. Acesta este mesajul femeii pentru noi, un mesaj pe care Isus a vrut ca noi să-l auzim din nou şi din nou: „Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei” (v. 9).
Ea a cheltuit pentru Isus totul, deodată, fără calcule şi la momentul potrivit. Nu a oferit câte puţin, pe termen lung. Şi celelalte femei au mers cu miresme duminică dimineaţă, dar momentul trecuse!
Când dragostea Mariei sparge vasul, parfumul umple toată încăperea!
Când şi noi ne vom sparge răceala inimii, bunătatea va revărsa mireasma plăcută a iubirii semenilor.
Lui Dumnezeu, „Cel mai frumos dintre oameni”, Îi plac lucrurile frumoase.
Vrei şi tu să faci ceva frumos pentru Isus? Vrei să aduci o floare la biserică? Vrei să ajuţi pe cineva? Vrei să dai o felie de pâine cuiva?
Doamne, ajută-mă să fac şi eu astăzi pentru Tine un lucru frumos!
Dorel Neacșu, pastor, Conferinţa Moldova
Material preluat de pe devotionale.ro.