[Marți] 6 Noiembrie

 

 

Din imaginea cântarului cu două talere aflate în echilibru, reiese că unitățile de măsură sunt cele Zece Porunci, iar faptele omului reprezintă „lucrul de cântărit”. Întrebarea este dacă faptele noastre vor reuși să echilibreze cerințele unei legi divine perfecte.

 

Iată ce spune Biblia în legătură cu faptul că omul se naște neprihănit sau păcătos: „Iată că sunt născut în nelegiuire…” (Psalmii 51:5 p.p.). Prin această afirmație, psalmistul nu își învi novățește părinții, ci arată că noi nu ne naștem nici neprihăniți, nici neutri din punct de vedere moral. Aceasta nici nu înseamnă că ne naștem cu păcate, ci ne naștem cu tendințe spre păcat.

 

Conform credinței populare, copiii se nasc nevinovați ca îngerii. Atunci cum se întâmplă că, deși părinții își învață copiii să fie buni, totuși ei știu să mintă, iar uneori sunt neascultători sau obraznici? Explicația se află în afirmația psalmistului.

 

Neprihănirea atribuită se referă la trecutul nostru. Cum putem repara acele greșeli și păcate pe care le-am săvârșit în trecut? Este cu neputință să ne întoarcem în timp. Şi nici chiar o viață neprihănită de acum înainte nu poate să compenseze păcatele trecutului. Rezolvarea se află în neprihănirea pe care ne-o atribuie Dumnezeu, ca urmare a credinței noastre în Isus Hristos. Prin procesul pocăinței (recunoaștere, mărturisire, părere de rău, cerere de iertare), noi depunem întreaga noastră vinovăție trecută asupra Domnului Isus Hristos, ca Miel al lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii (Ioan 1:29). Iar pe cei care s-au pocăit de păcate și le-au părăsit, El îi declară „curați” (Ioan 13:10).