[Marți] 23 Octombrie

 

 

Cineva povestea următoarea întâmplare.

 

Cred că eram prin clasa a doua sau a treia, când, într-o zi, împreună cu un grup de colegi, am văzut coborând dintr-o mașină un om care mergea în cârje. Avea picioarele atât de strâmbe încât era de mirare că se putea sprijini pe ele. Am fost primul care a văzut cât de caraghios mergea și, arătându-l cu degetul, le-am spus colegilor într-un hohot de râs: – Mamă!! Ce picioare strâmbe! Mă mir că nu se încolăcesc pe cârje! Toți copiii au izbucnit în râs. Omul s-a întors și și-a plimbat privirea tristă peste noi. Ştia că eu eram autorul glumei și mi-am dat seama că făcusem o greșeală. Strâmbându-se de durere, omul a mai făcut un pas, apoi s-a oprit puțin. Atunci, am văzut cu uimire cum tatăl meu, care parcă apăruse din pământ, se oprește lângă el, îl îmbrățișează cu căldură și-l ajută apoi să se îndrepte spre… casa noastră! Mi-am făcut de lucru pe afară cât am putut, sperând că nedoritul vizitator va pleca, dar zadarnic. Venise ora mesei și am fost chemat înăuntru. Când am intrat, tata m-a prezentat. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, omul mi-a zâmbit, cu aceiași ochi triști, și a spus: – Ce băiat drăguț și voinic! A meritat efortul! Am încremenit! Deci el era… Ştiam de la părinți că, într-o iarnă, pe când nu aveam decât câțiva anișori și eram foarte neastâmpărat, căzusem de pe pod, în râul înghețat. Un prieten al tatei, care era de față, s-a aruncat în apă după mine. Eu am scăpat nevătămat, dar prietenul tatei s-a ales cu o pneumonie gravă și cu un reumatism care l-a adus în starea nenorocită de care făcusem eu atâta haz. M-au trecut fiori de gheață, apoi m-a năpădit o fierbințeală de nedescris! Omul acela îmi salvase viața! Eu eram nevătămat, iar el, schilodit pe viață din cauza neastâmpărului meu! Eu îl batjocorisem cu atâta cruzime în fața prietenilor, dar el mă privea cu un zâmbet cald și bun și îmi întinsese mâna… Am regretat mult ce făcusem. În singurătate, am plâns și I-am cerut lui Dumnezeu iertare.