[Vineri] Simeon I
Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. (Luca 2:25)
În bisericile repartizate pentru slujire, am avut ocazia să văd persoane în vârstă care participau „în taină” la serviciile divine ale bisericii. Nu se remarcau prin nimic. Stăteau într-un colţ al sălii şi trăiau cântarea, cuvântul, uneori se rugau în şoaptă, ca să nu deranjeze pe nimeni. Însăşi prezenţa lor era o mărturie frumoasă pentru Hristos. Cu câteva zile în urmă, am trecut prin cimitirul adventist dintr-o astfel de localitate şi am văzut câteva morminte cu nume ale acestor oameni cre-dincioşi. Au crezut, au sperat, au încheiat şi acum aşteaptă.
Simeon era ca unul dintre aceştia. Nu se remarca prin nimic deosebit, dar avea făgăduinţa că-L va vedea pe Mesia înainte de a-şi încheia viaţa. Nu avea niciun dubiu că aşa se va întâmpla. Într-o zi, mânat de Duhul, a venit la Templu şi a văzut Minunea iubirii, pe care o numeşte „mântuire” şi „lumina care să lumineze neamurile” (Luca 2:30-32).
Până şi părinţii lui Isus se mirau de cele ce se spuneau despre El. Este clar că Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat pe Simeon să prorocească despre Isus. Este acelaşi Duh Sfânt pe care l-a trimis Isus ca să ne înveţe, să ne mustre, să ne călăuzească şi să ne pregătească pentru revenirea Lui. Simeon a crezut întru totul ceea ce i s-a spus şi a trăit o viaţă sfântă cu frica lui Dumnezeu.
Vremurile pe care le trăim sunt tot mai zgomotoase în ce privește semnele revenirii lui Isus. Privind în mod realist la disperarea şi nesiguranţa din jurul nostru, nu putem nega acest lucru. Este nevoie să le descoperim aceste lucruri celor care nu le ştiu sau nu au auzit despre mântuirea omului, salvarea de la moarte, viaţa veşnică, Împărăţia lui Hristos, Noul Pământ. Astăzi ai ocazia să fii un Simeon inspirat de Duhul Sfânt în toată puterea Lui. Şi nu numai azi, ci şi în viitor. Roagă-te pentru aceasta şi lasă-te condus de El.
Isuse, Îţi mulţumim pentru mesajul Evangheliei salvării! Ajută-ne să-l spunem şi altora, ca să aleagă mântuirea, pentru a fi împreună cu ei în veşnicie!
Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
Material preluat de pe devotionale.ro.