[Luni] Elifaz (cine ne influențează visurile?)
Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis: „Un cuvânt s-a furişat până la mine… Şi am auzit un glas care şoptea: «Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?»” (Iov 4:1,12,16-17)
Elifaz a fost unul dintre prietenii lui Iov. Acesta a venit împreună cu alţi doi prieteni să fie alături de Iov după marea tragedie prin care a trecut. Era din Teman, o cetate a Edomului, cunoscută ca un loc al înţelepciunii (Ieremia 49:7; Obadia 1:8). Ţinând seama de obiceiurile şi specificul culturii orientale, putem spune că Elifaz era cel mai în vârstă dintre cei trei prieteni ai lui Iov şi considerat ca cel mai experimentat şi înţelept dintre ei. Astfel, Elifaz se înscrie primul la cuvânt, încercând să dea o explicaţie tragediei prin care trecea Iov, dar este şi cel care primeşte în final sfatul din partea lui Dumnezeu să aducă jertfă împreună cu Ţofar şi Bildad pentru a fi iertaţi de „nebunia” lor (Iov 42:7-8).
Filozofia vremii era aceasta: faci bine, ai parte de bine; faci rău, ai parte de rău. Elifaz însă a aşteptat şapte zile în tăcere, dând astfel dovadă de respect şi înţelepciune faţă de prietenul său Iov. Numai că apare un element nou, care va influenţa pe deplin discursurile lui Elifaz şi ale prietenilor lui. Elifaz are un vis în care un spirit îi trece pe dinainte şi îl întreabă: „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?” (Iov 4:17). Din momentul acesta, Elifaz, considerând că a avut o revelaţie divină, în loc să fie un mângâietor, a devenit un fervent acuzator al lui Iov (vezi, de exemplu, Iov 5:1-7). Practic, Elifaz este atât de amăgit, încât cel rău îl foloseşte ca instrument al său pentru a-l face pe Iov să se descurajeze şi să se prăbuşească.
Elifaz a fost un om înţelept, dar atunci când a avut un vis cu care s-a măgulit oarecum că este de origine divină, a fost atât de amăgit, încât toată înţelepciunea lui a trecut drept „nebunie” în ochii lui Dumnezeu (Iov 42:8). Experienţa acestui bărbat al Antichităţii ne învaţă să analizăm bine ce influenţă se află la baza visului nostru, fie că este vorba de un vis de noapte, fie că este vorba de aspiraţiile pe care le avem.
George Șchiopu, capelan, Institutul Teologic Adventist – Cernica
Material preluat de pe devotionale.ro.