[Miercuri] Estera
Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie? (Estera 4:14)
De mic am fost atras de cartea biblică Estera, de modul în care întâmplările relatate aici se legau armonios, pregătind un final minunat. Deși numele lui Dumnezeu nu este amintit în mod expres în paginile ei, Dumnezeu nu este absent.
Te invit să medităm împreună la trei dintre învățăturile prețioase desprinse din această carte și din viața Esterei.
1. Dumnezeu pregăteşte soluţia la problema copiilor Săi, cu mult timp înainte ca aceasta să apară. Înainte ca Haman să-i urască pe evrei şi să le plănuiască moartea, Dumnezeu a şi început să lucreze la proiectul salvării lor. Observăm încă o dată cum pe Dumnezeu nimic nu-L surprinde. Câtă încurajare găsim în acest adevăr! Când trecem prin momente grele, ceea ce avem de făcut este să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, cerându-I să ne arate soluția pe care El deja a pregătit-o.
2. Dumnezeu transformă răul în bine pentru salvarea poporului Său. Ospățul oferit de Ahașveroș, nesupunerea lui Vasti la pretențiile absurde ale împăratului fac ca Estera să ajungă împărăteasă, iar poporul lui Dumnezeu să fie salvat în final de la pieire.
Nu Dumnezeu este sursa răului, ci Satana. Domnul, în înţelepciunea şi suveranitatea Sa, nu poate fi împiedicat de tot răul din lume în împlinirea planurilor Sale desăvârşite. Ce frumos subliniază apostolul Pavel acest adevăr: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).
3. Dumnezeu Se folosește de oameni credincioși pentru a-și aduce la îndeplinire planul. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Estera ar fi ales să tacă și să nu se implice. Sigur, Dumnezeu ar fi avut soluții pregătite și în acest caz, însă este atât de minunat să vezi cum ea arată că a înțeles pe deplin cuvintele rostite de Mardoheu: „Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie.”
Ajută-mă, Doamne, să nu uit că Tu ești mereu la cârma evenimentelor și că Tu ai o soluție la toate problemele mele, oricare ar fi acestea! Fă-mă să înțeleg că Tu ai un plan cu mine aici, în locul în care ai îngăduit să mă nasc și să trăiesc! Fă-mă o Estera!
Sorin Goleanu, pastor, Conferinţa Muntenia
Material preluat de pe devotionale.ro.