[Luni] Ezra
Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile. (Ezra 7:10)
În 18 iunie 2012, norvegianul Gunnar Garfors a intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de „Primul om din istorie care a reuşit să călătorească pe cinci continente într-o singură zi”. Astăzi, oamenii au posibilitatea să călătorească mai mult şi mai repede decât altădată. Atunci când cineva doreşte să viziteze un oraş îndepărtat, se interesează de climă, de alimentaţie, de mijloacele de comunicare şi de obiceiurile zonei.
În ultimii ani, pe lângă elementele amintite anterior, a apărut şi opțiunea securităţii sporite – asigurarea de diferite tipuri: călătorie, viaţă, educaţie etc. Astfel, s-a ajuns ca, în anul 2014, cea mai scumpă poliţă de asigurare de viaţă din lume să aibă o valoare asigurată de 201 milioane de dolari.
Pe timpul domniei lui Artaxerxe, conducătorul Medo-Persiei, trăia învăţătorul Ezra, un om al cărţii, cercetător al Legii divine şi credincios fidel al lui Dumnezeu. În perioada respectivă are loc întoarcerea din robie a poporului pentru a reconstrui Templul şi a restabili orânduielile Legii Domnului.
Atunci când împăratul şi-a dat acordul ca Ezra să meargă la Ierusalim, descoperim că acest bărbat al credinţei şi-a făcut asigurarea specială numită „mâna Domnului”. Expresia apare de mai multe ori în cartea Ezra (7:6,9,28; 8:18,22,31) şi indică, de fapt, călăuzirea divină. Pentru călătorie, Ezra avea posibilitatea să ceară de la împărat „oaste de însoţire şi călăreţi”, dar a preferat să fie păzit de Dumnezeu. Care a fost preţul plătit pentru această asigurare specială? „Ajutorul avea să fie obţinut nu prin bogăţie, nici prin puterea şi influenţa bărbaţilor idolatri, ci prin ocrotirea lui Dumnezeu. Numai prin păstrarea Legii lui Dumnezeu înaintea lor şi prin străduinţa de a asculta de ea urmau să fie ocrotiţi.” (Patriarhi şi profeţi, ed. 2016, p. 424)
Astăzi, în călătoria vieţii, printre străzile acestui pământ, este potrivit să ne bazăm pe ajutorul divin, căci mâna Domnului reprezintă asigurarea care rămâne valabilă pentru cei care respectă principiile divine.
Florin Răduț, pastor, Conferinţa Oltenia
Material preluat de pe devotionale.ro.