[Miercuri] Șafan
Atunci marele-preot, Hilchia, a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.”… Şi Şafan a citit-o. (2 Împăraţi 22:8)
Logofătul Şafan a trăit în vremea împăratului Iosia, fiind unul dintre cei mai importanţi oameni din ţară. Ca secretar de stat, era responsabil cu înscrierea exactă a deciziilor oficiale. A participat activ la reforma iniţiată de Iosia. Într-o zi, a venit acasă foarte încântat. Prin mâna lui a trecut cartea Legii, care, după ce fusese neglijată, uitată, pierdută, a fost redescoperită în Templu după ani de zile. Când i s-a dat în mână cartea, înainte să o ducă la împărat, Şafan a citit-o – aşa de unul singur.
Despre Şafan nu se scrie mult, dar sunt câteva detalii ce merită subliniate şi acestea au legătură cu atitudinea lui faţă de cartea Legii, atitudine preluată şi de familia sa. Biblia ne spune despre copiii lui, care mai târziu, în timpul lui Ieremia, în condiţii mult mai grele, de criză, riscând totul, apără cuvântul lui Dumnezeu scris sau vorbit. Ahicam îl apără pe prorocul Ieremia de mânia poporului, Ghemaria stăruie pe lângă Ioiachim să nu ardă cartea scrisă de Baruc, în care erau cuvintele lui Dumnezeu, iar Eleasa duce la Babilon o scrisoare cu cuvintele lui Dumnezeu către prinşii de război. De asemenea, încă doi nepoţi: Mica şi Ghedalia (va fi numit mai târziu dregător) susţin cuvintele lui Dumnezeu. Familia lui Şafan, zidită în timp de pace pe cuvintele cărţii Legii, va rezista presiunii, va rămâne credincioasă şi va ieşi biruitoare în criza ce a urmat.
Ce reprezintă pentru noi Cartea? Este un lucru valoros? Nu cumva este pierdută prin vreun sertar, geantă sau maşină? O citim, o împlinim şi o propovăduim în fiecare zi? În familia noastră ocupă un loc de cinste?
Ne aşteaptă o zi necunoscută. Pentru unii va fi o zi de bucurie, de realizări, de succes. La alţii va predomina rutina. În dreptul altora vor fi încercări, lipsuri, probleme de sănătate, financiare, relaţionale sau spirituale – poate chiar o criză. Biblia are soluţii pentru fiecare. Haideţi să începem ziua cu Cartea în mână! S-o citim şi s-o trăim! Să ne încredem în Cel care a insuflat-o, şi mesajul ei ne va fi de folos. Vă doresc o zi binecuvântată!
Cristian Mărginean, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
Material preluat de pe devotionale.ro.