[Duminică] 22 Iulie
Iată părerea mea
Gândul că Dumnezeu poate fi „gelos” dacă noi Îi suntem necredincioşi vine din porunca a doua, în care El Însuşi afirmă acest lucru. El ne-a făcut şi doreşte ca noi să apreciem aceasta. El a creat toate lucrurile din cer şi de pe pământ şi, întrucât sunt doar nişte lucruri făcute de El, nu are niciun sens ca oamenii să facă nişte „copii” ale acestor lucruri şi să-L uite pe adevăratul Creator.
Biblia vorbeşte despre existenţa unor idoli păgâni chiar cu câteva sute de ani înainte de a fi date cele Zece Porunci, pe Muntele Sinai. Întâmplarea relatată în continuare s-a petrecut în familia lui Iacov, nepotul lui Avraam.
Iacov stătuse la socrul său şi muncise pentru el douăzeci de ani. Dar Laban nu fusese cinstit cu el, nici nu se purtase frumos. Odată, pe când Laban era plecat de acasă pentru tunsul oilor, Iacov şi-a strâns familia şi a anunţat că s-a hotărât să plece, înainte de întoarcerea lui Laban.
Când a ajuns acasă şi a văzut ce se întâmplase, Laban a pornit în urmărirea „fugarilor”. Când i-a ajuns, l-a certat pe Iacov că plecase fără să-l lase cel puţin să îşi ia rămas-bun de la fiice şi de la nepoţi. Şi i-a reproşat că îi furase idolii (Geneza 31:32-34 ”Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe, şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic”).
Ce pedeapsă a propus Iacov pentru cel care furase idolii lui Laban?
În ce ordine a început Laban să caute în corturile fugarilor?
Cine furase idolii?
Iacov ştia?
De ce crezi că Rahela a făcut gestul acela?
Ce s-a întâmplat mai târziu cu persoana care a furat idolii lui Laban?