Ediția instructori (st. 11)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să descopere semnificaţia sigiliului lui Dumnezeu, semnul de identificare al poporului lui Dumnezeu, şi semnificaţia semnului fiarei, semnul de identificare al închinătorilor fiarei din ultimele zile ale istoriei lumii.

La nivelul sentimentelor: Să accepte semnificaţia spirituală a sigiliului ca semn al relaţiei personale cu Dumnezeul căruia se închină.

La nivel practic: Să I se consacre Creatorului şi Mântuitorului pentru a se asigura că fac parte din tabăra lui Dumnezeu şi nu din tabăra vrăjmaşului.

 

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Semnificaţia sigiliului

A. Ce reprezintă sigiliul lui Dumnezeu?

B. De ce este semnul fiarei pus pe frunte ori pe mână?

C. Care sunt deosebirile dintre sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei?

II. Sentimente: Esenţa închinării

A. De ce ne închinăm?

B. De ce este credinţa că Dumnezeu a creat lumea expresia dependenţei noastre de El?

C. De ce este respectarea Sabatului semnul închinării adevărate?

III. Practic: Închinarea este viaţă

A. Cum să păzim Sabatul ca să fie semnul închinării adevărate?

B. De ce închinarea nu se reduce la respectarea Sabatului în ziua corectă?

C. Cum ne este influenţată viaţa zilnică de păzirea Sabatului?

Rezumat: Sigiliul lui Dumnezeu indică apartenenţa la Dumnezeul Creator şi Mântuitor şi, de aceea, este un semn al vieţii şi al speranţei. De cealaltă parte, semnul fiarei indică apostazia şi este astfel semnul pierderii şi al morţii.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Efeseni 1:12-14.

Ideea de bază: Sigiliul lui Dumnezeu este de fapt un întreg proces care are la bază lucrarea Duhului Sfânt de întărire a credinţei noastre în „cuvântul adevărului” (Efeseni 1:13). El nu este un ecuson magic, obţinut întâmplător. Asemenea circumciziei şi botezului, el este un semn al legământului dintre Dumnezeu şi poporul Său. El reflectă starea interioară de sfinţenie şi are legătură cu viaţa de credinţă. El este purtat de credincioşii lui Dumnezeu în inimă, în gânduri şi în sentimente; el vorbeşte despre dragostea lor pentru Dumnezeu. Şi se vede din acţiunile lor, care sunt dovada autenticităţii relaţiei lor cu El.

Studiul de săptămâna aceasta se ocupă de pregătirea pentru conflictul final care îi va separa pe oameni în două categorii. Misiunea ta este să le prezinţi membrilor grupei şi să le explici care sunt semnele de identificare pentru cel două categorii (sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei). Pe parcursul studiului, examinaţi împreună rolul Sabatului.

Discuţie introductivă: Unii creştini interpretează literal semnul fiarei, considerând că el ar fi, de exemplu, un cod de bare, numărul unui card de credit sau o identificare biometrică. Enumeră câţiva reprezentanţi ai acestei concepţii şi prezintă câteva dintre argumentele lor.

De discutat: De ce nu concordă interpretările acestea ale semnului fiarei cu descrierile lui din cartea Apocalipsa? Ce indicii din text susţin interpretarea spirituală a semnului fiarei?

2. APROFUNDAREA STUDIULUI

Ioan, profetul din cartea Apocalipsa, foloseşte o serie de imagini şi de noţiuni împrumutate din Vechiul Testament pentru a sugera contrastul izbitor dintre cei care primesc sigiliul lui Dumnezeu, ca semn al apartenenţei lor de El, şi cei ce primesc semnul fiarei, ca semn al devotamentului lor faţă de fiară. Explică limbajul simbolic şi discutaţi în grupă, pornind de la următoarele întrebări:

1. Ce înseamnă faptul că semnul fiarei este pus pe frunte ori pe mână?

2. Ce ne spune locul de aplicare a semnului despre legătura pe care o au cu fiara cei ce primesc semnul ei?

3. Ce idei legate de problema închinării putem desprinde din aceste simboluri?

4. Ce loc ocupă Sabatul în drama care se va desfăşura la sfârşitul timpului?

5. Ce legătură are Sabatul cu sigiliul lui Dumnezeu şi cu semnul fiarei?

Comentariu biblic

I. Sigiliul lui Dumnezeu
(Revedeţi împreună, în grupă, Apocalipsa 7:1-4; 9:4.)

În viziunea despre cele şapte peceţi (Apocalipsa 6:1 – 8:1), imediat după pecetea a şasea, care începe cu vărsarea mâniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 6:17), profetul Ioan vede „pecetea lui Dumnezeu”, care le este aplicată supravieţuitorilor mâniei divine (Apocalipsa 7:3). Pecetea aceasta este diferită de celelalte şapte peceţi. Ea nu aduce un mesaj de distrugere şi de moarte ca ele, ci aduce asigurarea mântuirii şi a vieţii. De asemenea, nu este un semn de confidenţialitate pentru o scrisoare, ca ele, ci este un semn de proprietate. Anticii obişnuiau să aplice o pecete pe un obiect pentru a arăta că le aparţinea. Pecetea (echivalentul de odinioară al ştampilei de azi – n. r.) era o bucată de metal sau o piatră preţioasă (Exodul 28:11; Estera 8:8) pe care era gravat numele proprietarului sau însemnul lui. Ea se aplica pe o bucată de lut sau de ceară, pe care rămâneau semnele gravate în ea, pentru a sigila documentul sau produsul. În viziunea profetică a lui Ioan, pecetea este pusă pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu pentru a-i feri de dezastrele care urmează să vină (Apocalipsa 7:3; 9:4). Şi profetul Ezechiel vorbeşte despre acest rol protector al semnului aplicat pe frunte (Ezechiel 9:4-6; compară cu Geneza 4:15). În acest pasaj din Ezechiel, semnul este făcut doar pe fruntea celor care se închină Dumnezeului viu, Creatorului, în scopul delimitării lor de cei care „se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (Ezechiel 8:16).

Viziunea din Apocalipsa 7 transmite aceeaşi idee. Ea conţine o succesiune de elemente care ne trimit cu gândul la relatarea despre crearea lumii. Cele trei elemente – pământul, marea şi copacii –, apar în aceeaşi ordine ca în raportul Genezei (vezi Apocalipsa 7:3; compară cu Geneza 1:9-13). Menţionarea lor în această ordine sugerează ideea că sigiliul le este aplicat celor care Îl recunosc pe Dumnezeu drept Creator al lor, celor care Îi aparţin Lui (Psalmii 24:1,1; 89:12,13; 100:3). Cei sigilaţi sunt cu toată fiinţa lor ai Dumnezeului care a creat tot ce există.

De discutat: „Pecetea lui Dumnezeu” este un semn vizibil? De ce?

II. Semnul fiarei
(Revedeţi împreună, în grupă, Apocalipsa 13:15,16; 14:9.)

Pentru a contraface semnul lui Dumnezeu şi pentru a-i duce în eroare pe oameni, duşmanul lui Dumnezeu, reprezentat de „fiară”, şi-a conceput şi el un semn ca marcă a loialităţii. Semnul acesta este aplicat, potrivit cărţii Apocalipsa, pe mâna dreaptă sau pe frunte (Apocalipsa 13:16). Simbolul acesta este împrumutat din cartea Deuteronomul unde reprezintă credincioşia faţă de Legea divină. Ca să se asigure că israeliţii nu aveau să uite să păstreze în inimă cuvintele şi poruncile Sale, Dumnezeu a apelat la o imagine: „Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi” (Deuteronomul 6:8; compară cu Exodul 13:9).

Evreii aplică literal acest text şi îşi leagă tefilinul („filacteriile”) pe mână şi pe frunte ca să-şi reamintească să se supună cu totul Legii lui Dumnezeu, atât cu acţiunile (mâna), cât şi cu gândurile lor (fruntea). După cum „pecetea lui Dumnezeu” pusă pe fruntea celor din poporul lui Dumnezeu este un semn care le aminteşte să asculte de poruncile Sale, tot la fel „semnul fiarei” pus pe mână sau pe frunte este un semn al loialităţii faţă de fiară. Obiectul disputei este aici închinarea, după cum arată de altfel îngerul al treilea. Avertizarea „dacă se închină cineva fiarei” este explicată în afirmaţia paralelă „şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână” (Apocalipsa 14:9). Conjuncţia „şi” (kai, în greacă) din introducerea acestei afirmaţii corespunde ebraicului waw, care are rol explicativ (epexegetic) şi indică existenţa unei relaţii directe între închinarea la fiară şi primirea semnului.

De discutat: De ce este „semnul fiarei” o marcă a închinării? Compară „semnul fiarei” cu „pecetea lui Dumnezeu”. Din ce motiv este închinarea miza principală în ultima etapă a marii lupte?

III. Sabatul, semnul închinării
(Revedeţi împreună, în grupă, Geneza 2:1-3 şi Exodul 20:8-11).

Istoria umanităţii a început cu Sabatul, cu timpul de închinare. Sabatul marchează primul act de închinare al omului din istorie, primul răspuns al omului faţă de tot ce crease Domnul pentru el. Un alt fapt semnificativ este acela că Sabatul, care aminteşte de crearea lumii, se află în centrul Decalogului. Poziţia aceasta corespunde şi subiectului abordat de porunca referitoare la el: Sabatul vorbeşte despre relaţia noastră cu Dumnezeu (la fel ca primele trei porunci) şi, concomitent, despre relaţia noastră cu semenii (la fel ca ultimele şase porunci).
Este interesant că, în Antichitate, pecetea era aşezată în centrul actului care consemna un acord, ca să nu poată fi falsificată sau ştearsă. Plasarea Sabatului în centrul Decalogului este un indiciu că el are rolul de pecete a Creatorului (vezi Studiul 6, la Aprofundarea studiului, secţiunea 3, „Un semn al timpului”).

De discutat

1. Sabatul este o poruncă din Decalog care a fost contestată (şi schimbată) în creştinismul tradiţional. De ce a fost şi este contestată?

2. Ce efect a avut schimbarea Sabatului asupra relaţiei dintre creştini şi evrei?

3. APLICAŢIA

Sabatul zilei a şaptea aminteşte de crearea lumii, potrivit poruncii a patra, pe când duminica aminteşte de înviere în tradiţia romano-catolică. Deschide o discuţie cu membrii grupei despre modul în care le-au afectat aceste două poziţii concepţia despre ziua care trebuie păzită.

Întrebări

1. Cum să păzim Sabatul în familie ca să fie semnificativ pentru noi şi ca să reflecte rolul lui de sigiliu al lui Dumnezeu?

2. Ce deosebiri există între modul în care păzesc alţi creştini duminica şi modul în care păzesc Sabatul adventiştii de ziua a şaptea?

4. ACTIVITATE

În cadrul grupei, observaţi şi analizaţi serviciile de închinare din biserica voastră şi comparaţi-le cu serviciile religioase din alte biserici sau din alte religii. Discutaţi despre semnificaţia închinării.

Sugestie: Pregătiţi împreună un serviciu divin care să exprime teologia închinării în concepţia adventiştilor de ziua a şaptea.