Comentarii inspirate (st. 11)

Sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei

Sabat după-amiază, 9 iunie

Nu va mai fi decât puţin până când Isus va veni să-Şi salveze copiii şi să le dea atingerea finală a nemuririi. „Trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire.” Mormintele se vor deschide şi morţii vor ieşi din ele biruitori, strigând: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Cei dragi ai noştri care dorm în Isus vor ieşi din ele îmbrăcaţi în nemurire. Şi, în timp ce răscumpăraţii vor urca la cer, porţile cetăţii lui Dumnezeu se vor deschide larg, iar cei care au păzit adevărul vor intra în ea. Un glas mai melodios decât orice cântec care a ajuns vreodată la urechile muritoare va fi auzit spunând: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Atunci cei drepţi îşi vor primi răsplata. (…) Îşi vor arunca la picioarele Răscumpărătorului coroanele, vor atinge harpele de aur şi vor umple întreg cerul cu o muzică răsunătoare. – Signs of the Times, 15 aprilie 1889

Domnul nostru întârzie datorită îndelungatei Sale răbdări pentru noi, pentru că „doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. Dar când noi, cu toţi cei mântuiţi, vom sta pe marea de cristal cu harpe de aur şi cu coroane de slavă şi înaintea noastră va sta imensitatea veşniciei, atunci ne vom da seama cât de scurtă a fost perioada de aşteptare, timpul de probă. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!”
Trăim într-un timp când toţi ar trebui să ascultăm într-un mod special de îndemnul Mântuitorului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!” Fiecare să ţină minte că trebuie să-I fie credincios lui Dumnezeu, crezând adevărul, crescând în har şi în cunoaşterea lui Hristos. Invitaţia Mântuitorului este: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Domnul este dornic să ne ajute, să ne întărească şi să ne binecuvânteze, dar trebuie să trecem prin procesul de rafinare, până când toate impurităţile din caracterul nostru vor fi arse şi îndepărtate. Fiecare membru al bisericii va trebui să treacă prin cuptorul încercărilor nu pentru a fi mistuit, ci pentru a fi curăţit. – Mărturii, vol. 5, pp. 412–413
Vine ziua când lupta se va încheia, când victoria va fi obţinută. Voinţa lui Dumnezeu trebuie să se facă pe pământ precum în cer. Popoarele celor mântuiţi nu vor cunoaşte altă lege în afară de legea cerului. Toţi vor alcătui o familie fericită, unită, îmbrăcaţi în veşmintele laudei şi recunoştinţei – în haina neprihănirii lui Hristos. Întreaga natură, în frumuseţea ei extraordinară, Îi va aduce lui Dumnezeu un tribut de laudă şi adorare. (…) Deasupra acestei scene, stelele dimineţii vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Hristos Se vor uni să proclame: „Nu va mai fi păcat şi nu va mai fi moarte!” – Maranatha, p. 358

Duminică, 10 iunie: Semnul de identificare al poporului lui Dumnezeu

Cu ocazia aceasta [când Dumnezeu a încheiat legământ cu el] i-a fost dat lui Avraam ritualul circumciziei, „ca o pecete a acelei îndreptăţiri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur” (Romani 4:11). El trebuia să fie îndeplinit de către patriarh și urmașii săi, ca un semn că erau devotaţi slujirii lui Dumnezeu și, în acest fel, despărţiţi de cei care se închinau la idoli, dar și un semn că Dumnezeu i-a primit ca o comoară deosebită a Sa. Prin ritualul acesta, ei erau legaţi să-și îndeplinească partea lor în legământul făcut cu Avraam. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 132–133
Hristos a făcut din botez semnul intrării în Împărăţia Sa spirituală. El a făcut din botez o condiţie hotărâtă, pe care trebuie să o îndeplinească toţi aceia care doresc să fie recunoscuţi ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Înainte ca o persoană să-şi găsească un cămin în biserică, înainte de a trece pragul Împărăţiei spirituale a lui Dumnezeu, ea trebuie să primească întipărirea Numelui divin: „Domnul, Neprihănirea noastră” (Ieremia 23:6).

Botezul este o renunţare foarte solemnă la lume. Aceia care sunt botezaţi în întreitul Nume al Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, declară public, chiar de la intrarea lor în viaţa de creştin, că nu îi mai slujesc lui Satana şi au ajuns membri ai familiei împărăteşti, copii ai Împăratului ceresc. – Evanghelizare, ed. 2008, p. 244
Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om şi faptele de milă sunt în armonie desăvârşită cu scopul urmărit prin ea. (…) Lucrarea cerului nu încetează niciodată şi nici oamenii n-ar trebui să înceteze să facă bine. Sabatul nu are ca scop să fie un timp de inactivitate. Legea opreşte lucrările pământeşti în ziua Domnului: munca pentru câştigarea hranei trebuie să înceteze, nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi, ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creaţiunii, S-a odihnit în Sabat şi l-a binecuvântat, tot aşa şi omul trebuie să părăsească ocupaţiile de toate zilele şi să dedice orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării şi faptelor sfinte. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 167–168
Respectarea Sabatului poruncii a patra este semnul ascultării de Dumnezeu. Dacă oamenii respectă porunca a patra, le vor respecta și pe celelalte. Vocea care i-a vorbit lui Moise, descoperindu-i Sabatul ca semn, nu a fost o voce omenească. „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: «Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea, cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său.»” – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, p. 129

Luni, 11 iunie: Fiara şi falsa închinare

Domnul cerului le îngăduie celor din lume să aleagă cine să fie conducătorul lor. Să citim cu atenţie capitolul treisprezece din Apocalipsa, deoarece el se referă la fiecare om, fie mare, fie neînsemnat. Fiecare făptură omenească trebuie să treacă de o parte sau alta, fie de partea Dumnezeului celui viu şi adevărat, care i-a dat lumii memorialul creaţiunii, Sabatul zilei a şaptea, fie de partea unui sabat fals, instituit de oamenii care s-au înălţat pe ei înşişi mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu şi de tot ce este vrednic de închinare şi care şi-au însuşit atributele lui Satana, asuprindu-i pe cei credincioşi, care păzesc poruncile lui Dumnezeu. Această putere persecutoare va impune cu forţa închinarea la fiară, insistând asupra respectării sabatului instituit de ea. În felul acesta, va aduce defăimare lui Dumnezeu, aşezându-se „în Templul lui Dumnezeu şi dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4). – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 353
Înlocuirea adevărului cu un fals este ultimul act al dramei. Când înlocuirea aceasta va deveni universală, Dumnezeu Se va descoperi. Când legile oamenilor vor fi înălţate deasupra legilor lui Dumnezeu, când puterile acestui pământ vor încerca să-i forţeze pe oameni să păzească prima zi a săptămânii, să ştiţi că a venit timpul ca Dumnezeu să lucreze. El Se va ridica în măreţia Sa şi va zgudui cu putere pământul. Va ieşi din locul Său ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor. Pământul va da la iveală sângele vărsat şi nu-i va mai ascunde pe cei ucişi ai lui. – Maranatha, p. 262

Acum, mai mult ca oricând mai înainte, este nevoie să vedem pericolul de a fi îndepărtaţi, din neatenţie, de la credincioşia faţă de poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie să ne dăm seama că Dumnezeu ne-a dat un hotărât mesaj de avertizare pentru lume, la fel cum i-a dat lui Noe un mesaj de avertizare pentru antediluvieni. Poporul nostru să se ferească să minimalizeze importanţa Sabatului, pentru a se uni cu necredincioşii. Să se ferească să se îndepărteze de la principiile credinţei noastre, făcând să pară că nu e greşit să ne conformăm cu lumea. Să se teamă să asculte sfatul vreunui om, oricare ar fi poziţia lui, care acţionează contrar celor rânduite de Dumnezeu pentru a-Şi păstra poporul separat de lume.
Domnul Îşi pune la încercare poporul ca să vadă cine va rămâne credincios principiilor adevărului Său. Lucrarea noastră este aceea de a proclama lumii cele trei solii îngereşti. În împlinirea îndatoririlor noastre, noi nu trebuie nici să-i dispreţuim pe duşmanii noştri, nici să ne temem de ei. (…) Noi trebuie să-i tratăm cu amabilitate, în mod politicos, pe cei care refuză să fie loiali faţă de Dumnezeu, dar niciodată, niciodată nu trebuie să ne unim cu ei la sfat, în ce priveşte interesele vitale ale lucrării Lui. – Mărturii, vol. 7, ed. 2017, pp. 90–91

Marţi, 12 iunie: Sigiliul lui Dumnezeu

Sigiliul Legii lui Dumnezeu se găseşte în porunca a patra. Dintre toate cele zece porunci, numai aceasta menţionează numele şi titlul Legiuitorului. Porunca declară că El este Creatorul cerului şi al pământului şi, în virtutea acestui fapt, are dreptul la respect şi închinare mai presus de toţi ceilalţi dumnezei. În afară de această poruncă, în Decalog nu se mai află niciuna care să arate prin a cui autoritate a fost dată Legea. Când Sabatul a fost schimbat de puterea papală, acest sigiliu a fost scos din Lege. Ucenicii lui Isus sunt chemaţi să-l reinstaureze prin înălţarea adevăratului Sabat la poziţia lui legitimă, ca monument comemorativ al Creatorului şi ca semn al autorităţii Sale. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 371–372
Când lucrarea noastră pământească se va încheia, iar Hristos va veni pentru copiii Săi credincioşi, noi vom străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui nostru. Totuşi, înainte de a veni timpul acela, vom înţelege fiecare trăsătură nedesăvârşită a caracterului nostru şi o vom îndepărta. Orice gelozie, bănuială rea şi orice plan egoist vor trebui să fie alungate din viaţă.
Ne străduim noi, cu toate puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, să atingem statura de oameni maturi în Hristos? Căutăm noi plinătatea Lui, ajungând mai sus şi tot mai sus şi încercând să atingem desăvârşirea caracterului? Când vor atinge punctul acesta, slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul Său pe frunte. Îngerul raportor va declara: „S-a isprăvit!” Ei vor fi desăvârşiţi în Cel căruia Îi aparţin prin creaţiune şi prin răscumpărare. – Solii alese, cartea 3, p. 355
Cei care sunt cu adevărat poporul lui Dumnezeu, care au pe inimă lucrarea Domnului şi mântuirea sufletelor, întotdeauna vor vedea păcatul în caracterul lui real, păcătos. Întotdeauna vor fi de partea tratării cu credincioşie şi cu sinceritate a păcatelor care asaltează atât de uşor poporul lui Dumnezeu. În special în lucrarea finală care trebuie să aibă loc în biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci şi patru de mii, care urmează să stea fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ei vor simţi cel mai profund greşelile celor care au mărturisit a fi poporul lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 3, ed. 2011, p. 235

Nu putem să rămânem nepedepsiți dacă respingem avertizările pe care ni le trimite Dumnezeu în mila Sa. În zilele lui Noe, i-a fost trimisă lumii o solie din cer, iar mântuirea oamenilor a depins de modul în care ei au tratat acea solie. Pentru că au respins avertizarea, Duhul lui Dumnezeu a fost retras de la păcătoşi şi ei au pierit în apele potopului. (…) Privind către zilele din urmă, aceeaşi putere infinită declară în ceea ce-i priveşte pe aceia care „nu au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi” că „din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi”. Când ei resping învăţăturile Cuvântului Său, Dumnezeu Îşi retrage Duhul şi îi lasă pradă amăgirilor pe care le iubesc. – Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), ed. 2015, p. 74 (la nota de subsol)

Miercuri, 13 iunie: Semnul fiarei

Solia îngerului al treilea a fost trimisă în lume, avertizându-i pe oameni să nu primească semnul fiarei sau al chipului ei pe frunte ori pe mână. A primi semnul acesta înseamnă a ajunge la aceeaşi decizie pe care a luat-o şi fiara şi a susţine aceleaşi idei, în opoziţie directă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Despre toţi cei care primesc acest semn, Dumnezeu spune: „Va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.” (…)
Dacă ţi-a fost prezentată lumina adevărului, descoperindu-ţi Sabatul poruncii a patra şi arătându-ţi că nu există niciun temei în Cuvântul lui Dumnezeu pentru respectarea duminicii şi dacă tu rămâi totuși ataşat de sabatul fals, refuzând să sfinţeşti Sabatul pe care Dumnezeu îl numeşte „ziua Mea sfântă”, atunci primeşti semnul fiarei. Când are loc acest lucru? Când asculţi de decretul care îţi porunceşte să încetezi munca duminica şi să te închini lui Dumnezeu, deşi ştii că nu există în Biblie nici măcar un cuvânt care să arate că duminica ar fi altceva decât o zi obişnuită de lucru, consimţi să primeşti semnul fiarei şi refuzi sigiliul lui Dumnezeu. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, pp. 979–980

Dacă primim semnul acesta pe frunte sau pe mână, sentința pronunţată în dreptul celor neascultători trebuie să cadă şi asupra noastră. Însă sigiliul Dumnezeului celui Viu va fi pus asupra celor care păzesc cu scrupulozitate Sabatul Domnului. – The Review and Herald, 13 iulie 1897
Noi trebuie să păzim neîncetat credinţa care a fost adeverită de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu încă din primele clipe ale experienţei noastre şi până în momentul de faţă. Avem nevoie acum de o credinţă mai amplă şi mai profundă, mai serioasă şi neclintită în îndrumările Duhului Sfânt. Dacă am avut nevoie la început de dovada evidentă a puterii Duhului Sfânt pentru confirmarea adevărului, astăzi, după trecerea timpului, când sufletele se îndepărtează de credinţă şi dau ascultare duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor demonilor, avem nevoie de toate dovezile pentru confirmarea adevărului. Nu trebuie să existe acum nicio lâncezire spirituală.
Dacă a existat vreodată un timp când să avem nevoie de puterea Duhului Sfânt în discursurile noastre, în rugăciunile noastre, în orice acţiune propusă, timpul acela este acum. Noi nu trebuie să ne oprim la experienţa dintâi, dar, deși solia pe care le-o ducem oamenilor este aceeaşi, ea trebuie întărită şi lărgită. Să înţelegem şi să conştientizăm importanţa soliei autentificate de originea ei divină. Să continuăm să-L cunoaştem pe Domnul, ca să înţelegem că El Se iveşte ca zorile dimineţii. Sufletul nostru are nevoie de înviorare de la Sursa oricărei puteri. Noi putem fi întăriţi şi consolidaţi în experienţa trecută care ne leagă de punctele esenţiale ale adevărului datorită cărora suntem ceea ce suntem – adventişti de ziua a şaptea. – The Upward Look, p. 352

Joi, 14 iunie: Sabatul ca sigiliu

Porunca a patra, pe care Roma a îndrăznit să o înlăture, este singura poruncă a Decalogului care Îl indică pe Dumnezeu ca fiind Creatorul cerurilor şi al pământului, deosebindu-L în felul acesta pe Dumnezeul cel adevărat de dumnezeii falşi. Sabatul a fost instituit pentru a comemora lucrarea de creare a lumii şi, ca urmare, pentru a îndrepta mintea oamenilor spre Dumnezeul cel adevărat şi viu. Puterea Sa creatoare este citată pretutindeni în Scripturi ca fiind dovada că Dumnezeul lui Israel este superior zeităţilor păgâne. (…)
Instituţia care Îl indică pe Dumnezeu ca fiind Creatorul este un semn al dreptului Său de a avea autoritate asupra făpturilor pe care le-a creat. – Istoria mântuirii, ed. 2015, pp. 299 –300
„Importanţa Sabatului ca memorial al creării lumii este aceea că el ne indică neîncetat adevăratul motiv pentru care I Se cuvine închinare lui Dumnezeu” – pentru că El este Creatorul, iar noi suntem ființe create de mâinile Lui. „Sabatul se află de aceea la însăşi temelia închinării la Dumnezeu, pentru că el prezintă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nicio altă instituţie nu face acest lucru. Adevăratul fundament al închinării la Dumnezeu, nu doar al închinării în ziua a şaptea, ci al închinării în general, se găseşte în distincţia dintre Creator şi ființele pe care le-a creat. Acest fapt măreţ nu poate deveni niciodată învechit şi nu trebuie niciodată uitat.” – J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27
Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden cu scopul de a păstra acest adevăr în atenţia oamenilor pentru totdeauna. Atâta timp cât calitatea Sa de Creator al nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, Sabatul va continua să fie un semn şi un monument comemorativ al acestui adevăr. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 361

Moartea lui Hristos dovedește iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru om. Ea este garanţia care ne este dată în privinţa mântuirii. A-i lua creștinului crucea este la fel cu a șterge soarele de pe cer. Crucea ne apropie de Dumnezeu, împăcându-ne cu El. Cu duioasa îndurare a iubirii de tată, Iehova privește asupra suferinţei îndurate de Fiul Său pentru a salva omenirea de la moarte veșnică și ne primește în Cel Preaiubit.
Fără cruce, omul nu ar putea avea nicio legătură cu Tatăl. De ea depinde nădejdea noastră. De la ea strălucește lumina iubirii Mântuitorului și când, aflat la piciorul crucii, privește în sus la Acela care a murit pentru a-l salva, păcătosul este plin de o bucurie nespusă, căci păcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credinţă la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul.

Prin cruce, învăţăm că Tatăl ceresc ne iubește cu o iubire nemărginită. Și atunci ne mai putem mira că Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14)? – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 154

Vineri, 15 iunie: Studiu suplimentar

Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), ed. 2015, cap. „Sigilarea”.