Comentarii inspirate (st. 6)

 

Încumetarea de a schimba Legea

 

Sabat după-amiază, 5 mai

La încheierea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, etalonul Legii va fi din nou înălţat. Religia falsă poate domina, nelegiuirea poate abunda , dragostea multora se poate răci, crucea Calvarului poate fi pierdută din vedere, întunericul, asemenea unui văl de moarte, se poate întinde peste lumea întreagă, toată puterea curentului zilei se poate întoarce împotriva adevărului; se poate urzi complot după complot pentru a-l distruge pe poporul lui Dumnezeu, dar, în ceasul celei mai mari primejdii, Dumnezeul lui Ilie va ridica unelte omenești ca să ducă o solie care nu poate fi adusă la tăcere. (…)

Oamenii îndrumaţi de Dumnezeu vor denunţa în mod curajos unirea bisericii cu lumea. Cu stăruinţă ei îi vor chema pe bărbaţi și pe femei să se întoarcă de la păzirea unei sărbători întocmite de om, la păzirea adevăratului Sabat. „Temeţi-vă de Dumnezeu și daţi-I slavă”, vor vesti ei fiecărui popor, „căci a venit ceasul judecăţii Lui; și închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14:7). – Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 131

Avem nevoie astăzi de oameni de o totală credincioşie, de bărbaţi care Îl urmează pe Domnul, de bărbaţi care nu sunt dispuşi să tacă atunci când trebuie să vorbească, de bărbaţi tari ca oţelul când este vorba de principii, care nu caută să se dea în spectacol, ci umblă smeriţi cu Dumnezeu, sunt răbdători, buni, îndatoritori, curtenitori, oameni care înţeleg că ştiinţa rugăciunii este aceea de a exercita credinţa şi de a face fapte care să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre binele poporului Său. (…) Pentru a-L urma pe Isus, este necesară o convertire totală la început şi o repetare a acestei convertiri în fiecare zi. Credinţa în Dumnezeu i-a dat curaj lui Caleb, l-a apărat de frica de oameni şi l-a făcut în stare să stea curajos şi neclintit în apărarea dreptăţii. Dacă se sprijină pe puterea aceasta, pe Generalul puternic al oştirilor cerului, fiecare ostaş credincios al crucii poate primi tărie şi curaj pentru a birui obstacole care par de netrecut. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 212

Dumnezeu le-a dat oamenilor Sabatul pentru a fi un semn între El şi ei, ca un test al credincioşiei lor. Aceia care continuă să nu asculte de Dumnezeu după ce au primit lumina cu privire la Legea Sa şi înalţă legile omeneşti mai presus de Legea lui Dumnezeu, chiar în timpul marii crize care se află în faţa noastră, vor primi semnul fiarei. (…) Mi-a fost arătat că Satana a pornit un marş împotriva noastră. Prin intervenţia lui Satana, Legea lui Dumnezeu este anulată. Tocmai în ţara noastră, care se mândreşte cu libertatea, libertatea religioasă va lua sfârşit. Lupta asupra subiectului Sabatului va fi hotărâtă şi va agita lumea întreagă. Timpul nostru de lucru este puţin, iar Dumnezeu îi cheamă pe pastori şi pe cei din poporul Său să fie oameni de acţiune, pregătiţi în orice moment. Învăţătorii care sunt înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii trebuie să vină în ajutorul Domnului împotriva vrăjmaşului care este puternic. Mulţi nu înţeleg profeţiile cu privire la zilele acestea şi trebuie să fie luminaţi. – Evanghelizare, ed. 2008, pp. 187–188

 

Duminică, 6 mai: Făgăduinţa

Marele pericol în care se află omul este acela de a se amăgi singur, îngăduindu-şi suficienţa de sine şi despărţindu-se astfel de Dumnezeu, Izvorul tăriei sale. Dacă nu sunt corectate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, tendinţele noastre fireşti au în ele sămânţa morţii morale. Dacă nu avem o relaţie foarte strânsă cu Dumnezeu, nu putem rezista efectelor nelegiuite ale îngăduinţei de sine, iubirii de sine şi ispitei de a păcătui.

Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoaştem bine pe noi înşine. Hristos nu-l poate salva decât pe acela care îşi recunoaşte starea de păcătoşenie. Numai când ne vedem neputinţa şi nu ne mai încredem în propriile noastre puteri, numai atunci ne vom prinde de puterea divină. (…) Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră, de aceea trebuie să existe o continuă orientare a inimii către Dumnezeu, o mărturisire constantă, serioasă, a păcatului şi o umilire a sufletului înaintea Lui. Pericolele ne înconjoară, iar noi suntem în siguranţă numai când ne simţim slăbiciunea şi ne prindem prin credinţă de puternicul nostru Izbăvitor. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 449–450

Pavel era conştient că era slab şi că nu avea de ce să se încreadă în puterea lui. Referitor la Lege, el spune: „Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.” El se încrezuse în faptele Legii. (…) Însă când i-a fost aşezată în faţă oglinda Legii şi s-a văzut aşa cum îl vedea Dumnezeu, plin de greşeli, pătat de păcat, a strigat: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Pavel a privit la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El a auzit glasul lui Hristos, spunând: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.

Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Şi a decis să beneficieze de harul mântuitor, să moară faţă de fărădelegi şi păcate, să accepte ca vina să-i fie spălată în sângele lui Hristos, să accepte să fie îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, să devină o mlădiţă în Viţa cea vie. El a umblat cu Hristos şi Isus a devenit pentru el nu doar o parte a mântuirii, iar faptele lui bune o altă parte, ci totul în toate, primul, cel de pe urmă şi cel mai bun din toate. El a avut credinţa care îşi trage viaţa din Hristos, care l-a făcut în stare să-şi conformeze viaţa modelului divin. Credinţa acesta nu revendică nimic pentru posesorul ei datorită meritelor lui, ci revendică totul datorită neprihănirii lui Hristos. – Lift Him Up, p. 40

 

Luni, 7 mai: Legea şi păcatul

Domnul Hristos a arătat în învăţăturile Sale cât de vaste sunt principiile Legii rostite pe Sinai. El a făcut o aplicaţie practică a acelei Legi ale cărei principii rămân pentru totdeauna marele standard al neprihănirii – standardul prin care toţi vor fi judecaţi în ziua cea mare, când se va aşeza scaunul de judecată şi vor fi deschise cărţile cerului.

El a venit să împlinească toate condiţiile neprihănirii şi, în calitate de Conducător al omenirii, să-i arate omului că şi el poate să facă aceeaşi lucrare, îndeplinind fiecare detaliu al cerinţelor lui Dumnezeu. Prin harul Său, care este pus la dispoziţia fiecărui om, nimeni nu trebuie să piardă cerul. Desăvârşirea caracterului poate fi atinsă de fiecare om care se străduieşte să ajungă la ea. Aceasta constituie însăşi temelia noului legământ al Evangheliei. Legea lui Iehova este pomul, Evanghelia constituie florile parfumate şi roadele pe care le aduce. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 189

Este imposibil să scăpăm, prin noi înşine, de adâncul păcatului în care suntem cufundaţi. Inima noastră este rea şi nu o putem schimba. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul” (Iov 14:4). Căci „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7).

Educaţia, cultura, exercitarea voinţei și eforturile omeneşti îşi au sfera lor de acţiune, dar aici toate acestea sunt complet fără putere. Ele pot produce o comportare exterioară corectă, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăţa izvoarele vieţii. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viaţă de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi de la păcat la sfinţenie. Această putere este Hristos.

Numai harul Său poate să învioreze însuşirile lipsite de putere ale sufletului şi să le atragă spre Dumnezeu, spre sfinţenie. Mântuitorul spunea: „Dacă un om nu se naşte din nou”, adică dacă nu va primi o inimă nouă, dorinţe noi, scopuri şi motive noi, care să ducă la o viaţă nouă, „nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Ideea că este necesară doar o dezvoltare a însuşirilor bune, care există în om prin natura lui, constituie o amăgire fatală. – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 14

În călcarea Legii nu se găseşte nicio siguranţă, nicio tihnă, nicio îndreptăţire. Atâta vreme cât continuă să păcătuiască, omul nu poate spera să stea ca un nevinovat înaintea lui Dumnezeu şi să fie împăcat cu El prin meritele Domnului Hristos. El trebuie să înceteze să calce Legea şi trebuie să ajungă credincios. Când priveşte în marea oglindă morală, păcătosul îşi vede defectele de caracter. El se vede exact aşa cum este, pătat, întinat şi condamnat. Totuşi el ştie că Legea nu poate să îndepărteze în niciun fel vinovăţia sau să-l ierte pe cel păcătos. El trebuie să meargă mai departe. Legea este doar un îndrumător care îl aduce la Hristos. El trebuie să privească la Mântuitorul care poartă păcatele. Iar când Domnul Hristos îi este descoperit pe crucea de pe Golgota, murind sub povara păcatelor întregii lumi, Duhul Sfânt îi arată atitudinea lui Dumnezeu faţă de toţi cei ce se pocăiesc de nelegiuirile lor. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 190–192

 

Marţi, 8 mai: S-a schimbat ziua de odihnă?

La întâlnirea cu ucenicii [după învierea Sa], Isus le-a adus aminte de cuvintele pe care li le spusese înainte de moartea Sa, anume că toate lucrurile care au fost scrise cu privire la El în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuiau să se întâmple. „Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: «Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.»” – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 697

La Filipi, au zăbovit pentru prăznuirea Paștelor. Numai Luca a rămas cu el, ceilalţi membri ai grupei trecând la Troa pentru a-l aștepta acolo. Filipenii erau cei mai iubitori, cei mai credincioși și cei mai sinceri dintre convertiţii apostolului și, în timpul celor opt zile ale sărbătorii, el s-a bucurat de o pașnică și fericită comuniune cu ei.

Îmbarcându-se din Filipi, Pavel și Luca i-au ajuns, după cinci zile, pe tovarășii lor la Troa și au rămas șapte zile cu credincioșii din acest loc. În ultima seară a rămânerii lui acolo, „fraţii s-au adunat laolaltă ca să frângă pâinea”. Faptul că iubitul lor învăţător era gata să plece strânsese laolaltă o grupă mai mare decât de obicei. Ei s-au adunat într-o cameră de sus, de la etajul al treilea. Acolo, în căldura iubirii și grijii sufletului său faţă de ei, apostolul a predicat până la miezul nopţii. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 287

Când au fost puse temeliile pământului, când stelele dimineţii cântau şi când toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie, atunci au fost puse bazele Sabatului (Iov 38:6,7; Geneza 2:1-3). Această instituţie merită în mod justificat respectul nostru. Ea n-a fost stabilită de vreo autoritate omenească şi nu se bazează pe tradiţii omeneşti, ci a fost întemeiată de Cel Îmbătrânit de zile şi poruncită de Cuvântul Său veşnic. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 374

Dumnezeu este plin de îndurare. Cerinţele Lui sunt rezonabile, în armonie cu bunătatea şi cu generozitatea caracterului Său. Sabatului a fost dat în folosul întregii omeniri. Omul nu a fost creat pentru a se potrivi Sabatului, deoarece Sabatul a fost făcut după crearea omului, ca să vină în întâmpinarea nevoilor lui. După ce a creat lumea în şase zile, Dumnezeu S-a odihnit şi a binecuvântat şi a sfinţit ziua în care S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse. El a pus deoparte această zi specială pentru om, ca să se odihnească de munca lui, astfel încât, uitându-se la pământul de jos şi la cerurile de sus, să mediteze la faptul că Dumnezeu le-a creat pe toate în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; iar atunci când va vedea dovezile tangibile ale înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu, inima lui să se umple de dragoste şi de veneraţie pentru Făcătorul lui. – Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 462

 

Miercuri, 9 mai: Ziua a şaptea în Noul Testament

În timpul copilăriei şi tinereţii Sale, Isus a luat parte la serviciul de cult împreună cu fraţii Săi, în sinagoga din Nazaret. De când Îşi începuse lucrarea, nu mai fusese printre ei, dar ei nu erau în necunoştinţă cu privire la tot ce se întâmplase cu El. Când S-a arătat din nou printre ei, interesul şi aşteptările lor au fost stârnite până la încordare. Erau acolo feţele cunoscute ale acelora pe care îi cunoscuse din copilărie. Erau acolo mama Lui, fraţii şi surorile Lui şi, când a intrat în sinagogă în ziua Sabatului şi a luat loc între credincioşi, toţi ochii s-au îndreptat spre El. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 193

Printr-o vorbire lămurită, [Hristos] a mărturisit cu privire la atitudinea Sa faţă de Legea lui Iehova. „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăţa pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia chemat mare în Împărăţia cerurilor” (Matei 5:17-19). – Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 128–129

În sfârşit, Isus Se odihnea. Ziua cea lungă de ocară şi tortură se terminase. Pe când ultimele raze ale soarelui în apus anunţau ivirea Sabatului, Fiul lui Dumnezeu Se afla liniştit în mormântul lui Iosif. Lucrarea Sa fiind terminată, cu mâinile încrucişate în pace, El S-a odihnit în cursul orelor sacre ale zilei de Sabat.

La început, Tatăl şi Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creaţiune. (…) Isus Se odihnea acum de lucrarea mântuirii; şi, deşi printre aceia de pe pământ care-L iubeau era întristare, în ceruri era totuşi bucurie. Glorioasă era în ochii fiinţelor cereşti făgăduinţa cu privire la viitor. Dumnezeu şi îngerii vedeau o creaţiune refăcută, un neam de oameni răscumpăraţi, care, după ce au biruit păcatul, nu mai aveau să cadă niciodată – şi toate acestea, ca rezultat al lucrării desăvârşite a lui Hristos. Ziua în care Isus S-a odihnit este pentru totdeauna legată de această scenă. (…) Sabatul creaţiunii, ziua în care Isus a fost aşezat la odihnă în mormântul lui Iosif, încă va fi o zi de odihnă şi bucurie. Cerul şi pământul se vor uni în laude când, în „fiecare Sabat” (Isaia 66:23), mulţimile celor mântuiţi se vor pleca în fericită adorare înaintea lui Dumnezeu şi a Mielului. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 668

 

Joi, 10 mai: Încumetarea de a schimba Sabatul

Trăsătura specifică a fiarei şi, prin urmare, a chipului ei este călcarea poruncilor lui Dumnezeu. (…) Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalţe mai presus de Dumnezeu. Oricine va respecta cu bună ştiinţă legea astfel schimbată va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere faţă de papa, în locul supunerii faţă de Dumnezeu.

Papalitatea a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu. Porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri cioplite – la imagini, la reprezentări – a fost eliminată din Lege, iar porunca a patra a fost schimbată în aşa fel încât să autorizeze păzirea zilei întâi a săptămânii ca sabat, în locul zilei a şaptea. (…) Schimbarea din cadrul poruncii a patra împlineşte fidel profeţia. Pentru această schimbare, singura autoritate invocată este aceea a bisericii. Aici, puterea papală se ridică deschis mai presus de Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 37

Satana lucrează din adânc ca să ridice puterile demonice ale confederaţiei sale, a răului, împotriva celor drepţi. El impregnează instrumentele omeneşti cu propriile însuşiri. Îngerii răi uniţi cu oamenii răi vor depune eforturi pentru a-i hărţui, persecuta şi distruge. Dar Domnul Dumnezeul lui Israel nu-i va părăsi pe cei ce se încred în El. (…)

Poruncile lui Dumnezeu vor fi călcate în picioare, aşa cum au fost călcate de Satana în cer. Dacă Dumnezeu nu revarsă asupra sufletului puterea Sa care să-l convertească, nu va exista nicio încercare de a i se opune lui Satana, ci oamenii vor fi sub controlul lui, captivii lui de bunăvoie. Vrăjmăşia împotriva lui Satana este aşezată în om de Dumnezeu Însuşi. (…)

Cei aleşi şi credincioşi vor sta sub steagul însângerat al Prinţului Emanuel şi toţi ceilalţi, sub stindardul lui Satana. Toţi cei care sunt de partea lui Satana se vor uni cu el în onorarea sabatului fals, aducând astfel omagii omului fărădelegii, care s-a înălţat mai presus de Dumnezeu şi care se va încumeta să schimbe vremurile şi legea. Ei calcă în picioare legile lui Iehova şi concep legi care să-i constrângă pe toţi să se închine în sabatul fals, idolul pe care l-au înălţat. Dar ziua eliberării poporului lui Dumnezeu nu este departe. – The Upward Look, p. 262

În Apocalipsa 14, oamenii sunt chemaţi să se închine Creatorului; iar profeţia ne aduce în atenţie o categorie de oameni care, ca urmare a întreite solii, păzesc poruncile lui Dumnezeu. Una dintre aceste porunci arată direct spre Dumnezeu în calitatea Sa de Creator. (…) În ce priveşte Sabatul, Domnul spune, mai departe, că el este „un semn… ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20). (…)

Atâta timp cât faptul că El este Creatorul nostru va continua să fie motivul pentru care trebuie să ne închinăm Lui, Sabatul va continua să fie semnul şi memorialul acestui fapt. Dacă Sabatul ar fi fost păzit de toţi oamenii, gândurile şi afecţiunea lor s-ar fi îndreptat către Creator ca obiect al veneraţiei şi închinării şi nu ar fi existat niciun idolatru, niciun ateu şi niciun necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al loialităţii faţă de Dumnezeul adevărat, care „a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”. Aceasta înseamnă că mesajul care le porunceşte oamenilor să se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui îi va chema într-un mod special să păzească porunca a patra. – Lift Him Up, p. 51

 

Vineri, 11 mai: Studiu suplimentar

Scrieri timpurii (Experienţe şi viziuni), cap. „Învierea lui Hristos”, ed. 2015, pp. 211–218.