Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi și voi, în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos.
2 Tesaloniceni 1:12
Ascultă ediția audio aici.
Este datoria noastră să fim foarte grijulii cu slava lui Dumnezeu și să nu o umbrim cu nimic, nici măcar prin tristețea de pe față sau prin vorbe negândite, ca și când cerințele lui Dumnezeu ar fi o îngrădire a libertății noastre. Întreaga persoană este privilegiată să aducă o mărturie hotărâtă în orice privință – înfățișare, temperament, cuvinte, caracter – că slujirea Domnului este bună. (…) Dumnezeu Își iubește poporul păzitor al poruncilor, întrucât prin ascultarea lui aduce onoare numelui Său sfânt, dând mărturie cu privire la iubirea lui pentru Dumnezeu. (…) Credința și intensitatea zelului ar trebui să fie proporționale cu marea lumină care strălucește asupra căii noastre. Credința, credința umilă și sigură, în Dumnezeu – în familia noastră, în vecinătatea noastră, în biserica noastră – se va face cunoscută de la sine. Lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi împiedicată. Lui Dumnezeu Îi place să li Se descopere celor din poporul Său ca Tată, ca Dumnezeu în care ei se pot încrede necondiționat. (…)
Atunci când producătorii caută să-și promoveze sau să-și expună produsele, nu le prezintă pe cele mai proaste, ci pe cele mai bune. Femeile depun eforturi să se prezinte cu cele mai aurii calupuri de unt, porționat și etichetat cu grijă. Bărbații aduc cele mai alese legume de toate felurile. Sunt aduse cele mai bune și mai atractive fructe, iar aspectul lor oglindește meritele lucrătorilor iscusiți. Fructele foarte variate – mere, piersici, caise, portocale, lămâi și prune – toate sunt foarte apetisante. (…) Nimeni nu ar aduce cele mai pipernicite roade, ci pe cele mai alese pe care pământul le poate produce.
Atunci de ce creștinii care trăiesc în aceste zile finale să nu dea dovadă de cele mai atractive roade în acțiunile lor neegoiste? De ce roadele poporului lui Dumnezeu care păzește poruncile Sale să nu aibă cea mai bună prezentare în fapte bune? Cuvintele celor din poporul Lui, comportamentul lor, îmbrăcămintea lor să aducă roade de cea mai bună calitate.
„După roadele lor îi veți cunoaște”, spune Domnul Hristos. (…) Fie ca membrii bisericii să aibă trăsăturile prețioase de caracter ale lui Hristos!
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 401 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Familia – un centru misionar.
Soarele apune: B 16:48, CT 16:38, IS 16:34, MS 16:48, SM 16:51, DJ 16:58, AR 17:00


