Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.
Evrei 11:1
Este greu de crezut că au trecut deja treisprezece ani de când ne-am mutat în Atlanta, Georgia, pentru a fi mai aproape de familie. Această imensă metropolă nu era cu siguranță un loc pe care l-am fi ales pentru relocare în această etapă a vieții noastre. Copiii, care ne doreau mai aproape de ei, nu ar fi înțeles niciodată stresul emoțional pe care îl avea asupra noastră mutarea – pierderea casei, a prietenilor, a colegilor de serviciu, a membrilor bisericii, a vecinilor și a comunității. Erau tineri. Noi eram pensionari. „Doamne, ajută-ne să ne adaptăm și să ne facem noi prieteni”, a fost rugăciunea mea simplă.
Cea mai apropiată biserică de noi, după mutare, avea peste 3.000 de membri. Era mult prea mare pentru gustul meu, dar puteam ajunge acolo fără să trebuiască să o luăm pe autostrada aglomerată. Așa că ajungeam la Școala de Sabat suficient de devreme în fiecare săptămână pentru a ne așeza pe locurile preferate dinspre culoar – rândul șase din spate, pe stânga. Treceam în revistă numele știute în timp ce ne îndreptam spre biserică și făceam tot posibilul să le asociem și cu niște fețe, astfel încât să putem zâmbi și să vorbim cu ceilalți înainte de Școala de Sabat, în timpul momentelor de socializare și după biserică. Serviciul divin de miercuri seara era, de asemenea, o ocazie nemaipomenită să-i cunoaștem pe membri. Am aflat că unii dintre ei aveau rude care locuiau în Midwest, unde trăiserăm patruzeci și opt de ani. Am întâlnit persoane care îl cunoșteau pe cel puțin unul dintre copiii noștri. Poate că și alți membri transferați din altă parte sau membri noi își doreau prieteni, la fel ca noi. Având în minte acest gând, am cerut și am primit de la secretara bisericii numele și numerele de telefon ale acestora. Le-am urat bun-venit în biserica noastră la telefon și ne-am întâlnit cu ei după serviciul divin. I-am invitat, împreună cu alții, la noi acasă la masă. Inițiativa aceasta s-a transformat într-o minunată lucrare condusă de Duhul Sfânt, care a fost o mare binecuvântare pentru noi. Ne-am împrietenit pe viață.
Una din frumusețile de a face parte din familia lui Dumnezeu este aceea de a putea rămâne în legătură cu prietenii indiferent unde locuiești. Mulți dintre prietenii noștri din Kansas City, unde locuiserăm noi, au rude care locuiesc aici, în Georgia. Alții ne-au vizitat în timp ce se aflau în călătorii de afaceri. Unii au venit doar ca să ne vadă. Oricum, vizitele lor au fost o binecuvântare. Copiii noștri au fost destul de amabili să ne invite să ne mutăm mai aproape. A trebuit doar să ne punem picioarele în Marea Roșie și să-L lăsăm pe Domnul să facă restul.
