[marți, 28 ianuarie] Mânia sfântă

 

 

Există multe forme nepotrivite de mânie, dar Biblia ne învață că există și o „mânie/indignare sfântă”. Imaginează-ți o mamă care își supraveghează fetița de trei ani jucându-se în parc și apoi, brusc, un bărbat îi atacă fetița. Nu ar trebui mama să se înfurie? Bineînțeles că da. Furia este reacția adecvată a iubirii într-o astfel de situație. Acest exemplu ne ajută să înțelegem „mânia sfântă” a lui Dumnezeu.

 

3. Citește Matei 21:12,13 și Ioan 2:14,15. În urma reacției Domnului Isus cum înțelegi ideea că Dumnezeu Se mânie la vederea răului?

 

Matei 21:12,13

„12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13 şi le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune’. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

 

Ioan 2:14,15

„14 În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. 15 A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi din Templu, împreună cu oile şi boii, a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele”.

 

În aceste cazuri, Isus manifestă „râvna duhovnicească” a indignării sfinte față de cei care tratau templul lui Dumnezeu ca pe un loc oarecare și îl transformaseră într-o „peșteră de tâlhari” pentru a profita de văduve, de orfani și de săraci (Matei 21:13; compară cu Ioan 2:16). Templul și slujbele – care trebuiau să simbolizeze iertarea plină de har și curățarea păcătoșilor de către Dumnezeu – erau folosite pentru a-i înșela și asupri pe unii dintre cei mai vulnerabili. Nu ar fi trebuit să Se înfurie Isus în fața acestei fapte detestabile?

 

Marcu 10:13,14 și Marcu 3:4,5 ne oferă mai multe exemple de mânie sfântă. Când oamenii au adus copilași la Isus și „ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau”, Isus „S-a mâniat” (VDC)/„S-a indignat” (NTR). El le-a spus: „Lăsați copilașii să vină la Mine” (Marcu 10:13,14).

 

În altă situație, când fariseii așteptau să Îl acuze pe Isus de călcarea Sabatului prin faptul că vindeca în acea zi, Isus i-a întrebat: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” (Marcu 3:4), apoi Și-a rotit „privirile cu mânie peste ei și, mâhnit de împietrirea inimii lor”, l-a vindecat pe bărbat (Marcu 3:5). Mânia lui Hristos este asociată aici cu întristarea din cauza împietririi inimii lor; este mânia sfântă a iubirii, la fel cum mânia atribuită lui Dumnezeu în Vechiul Testament este mânia sfântă a iubirii. Cum ar putea iubirea să nu fie supărată de rău, mai ales când răul rănește obiectul respectivei iubiri?

 

Cum să facem să nu justificăm mânia egoistă drept „mânie sfântă”? De ce sunt atât de ușor de confundat și cum ne putem feri de această capcană subtilă, dar reală?

 

 

Post-ul [marți, 28 ianuarie] Mânia sfântă apare prima dată în Studiu Biblic.

Biblia zilnică BibliaZilnica.ro