O IUBIRE CARE NU SE VA UITA NICIODATĂ

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața… nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 8:38,39

Trecuseră trei ani de când sora mea, Gina, fusese diagnosticată cu cancer de sân în stadiul IV. Viața a devenit o serie de suișuri și coborâșuri extreme, iar acum doctorii nu mai puteau face nimic. Epuizaseră toate rețetele și procedurile. Familia se rugase și implorase un miracol. Din păcate, venise sfârșitul.

Pe măsură ce am petrecut ultimele luni împreună, am simțit că mai sunt încă milioane de cuvinte și multă dragoste de împărtășit. În schimb, am ales propoziții mici, pline de semnificație. Odată, sora mea s-a uitat la mine și mi-a spus: „Cam asta a fost, nu-i așa, surioară?” I-am șoptit: „Cred că da, surioară”. Ea a fost de acord și a spus simplu: „Bine, atunci”.

Îi vom ceda lui Dumnezeu ceea ce nu putem evita sau schimba. Câteva zile mai târziu, într-o dimineață de martie, devreme, în timp ce băiatul ei de opt ani dormea, am rămas singură lângă patul surorii mele, recitând Psalmul 23, cu o mână ținând-o pe a ei și cu cealaltă mână pe pieptul ei. Inima i-a zvâcnit și respirația i-a ridicat pieptul pentru ultima oară. Lumina din ochii ei a pâlpâit și s-a stins. Sora mea nu mai era. Un zâmbet i-a înlocuit suferința, marcând speranța bucuriilor viitoare, când Hristos va reveni.

În următoarele câteva zile, am rezistat la împachetarea, planificarea și depozitarea lucrurilor care vin odată cu pierderea. Apoi, mi-au rămas doar tristețea și disperarea. Mă simțeam confuză cu privire la locul meu în această lume și la poziția mea în Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o zi, singură în durerea mea, am strigat în tăcere: „Și acum ce fac?” Ca un răspuns, o voce mică și liniștită mi-a răspuns: „Nici moartea, nici viața nu ne pot despărți de dragostea lui Dumnezeu”. Aveam nevoie cu disperare să știu că Dumnezeu nu o uitase pe Gina.

Adevărul din Romani 8:38,39 a planat asupra mea, ghidându-mă cu blândețe să accept că Dumnezeu încă o iubea pe sora mea! El nu o va uita. În suferința mea, am găsit un Dumnezeu care iubește dincolo de mormânt și inima mea zdrobită s-a prins de certitudinea învierii. Într-o zi, Hristos Se va întoarce, și aceeași dragoste cu care a înviat o va trezi pe sora mea din moarte.

Dragele mele surori, când ne încredem în Dumnezeu, moartea nu este sfârșitul. Și indiferent unde ne aflăm, deasupra sau sub pământ, El nu ne va uita niciodată! 

autor: Rose Joseph Thomas


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.