VALOAREA UNEI FAPTE


Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău.
Isaia 58:7

Ascultă ediția audio aici.

Mii și mii de suflete sunt abandonate în labirintul depresiei, al frustrărilor, al necazurilor, al lipsurilor, al singurătății. Pentru aceste suflete suntem chemați să dăruim din ce avem noi mai bun, nu pentru că așa trebuie, ci pentru că așa ne îndeamnă dragostea lui Hristos.

Am crescut lângă biserică. Pentru mine masa de prânz din Sabat începea cu numărarea musafirilor. Tata era cel care de fiecare dată îi făcea surprize mamei. Timpul a trecut și, după ce m-am căsătorit, am și eu parte de aceleași surprize. Niciodată nu m-am gândit la efectele asupra stării mele de sănătate.

Făcând lucruri bune, poți obține chiar mai multe beneficii pentru sănătate decât exercițiile fizice regulate. Se pare că activitățile de binefacere, fie că este vorba de ospitalitate, ajutorarea altora, donații sau alte activități similare, nu numai că îți pot încălzi sufletul, ci și îmbunătăți sănătatea fizică, ducând la bunăstare trupească și longevitate.

În sânge se reflectă nu doar rezultatele participării la activități caritabile, ci și actele întâmplătoare de bunătate: ,,împarte pâinea”, ,,adu în casa ta”, ,,dacă vezi un om gol, acoperă-l”, ,,nu întoarce spatele”. S-a dovedit că participanții la un studiu din California care au fost rugați să facă acțiuni simple, ca cele amintite mai sus, au avut o activare redusă a genelor leucocitelor asociate cu inflamația cronică. Acesta este un lucru bun, deoarece inflamația cronică necontrolată poate duce la afecțiuni precum artrita reumatoidă, cancerul, bolile de inimă și diabetul.

Dacă pui oamenii într-un scaner RMN și le ceri să acționeze altruist, poți vedea schimbări în modul în care creierul lor răspunde la durere, spun experții. La fel, donarea de sânge în mod voluntar pare mai puțin dureroasă decât donarea de sânge pentru testare, deși, în primul caz, acul poate fi de două ori mai gros. 

Dumnezeu cere puțin, dar cu inimi sincere. Căci puținul oferit în numele dragostei Domnului face totul. Tu pentru cine dăruiești ceva din sau de la tine? Care este motivul dăruirii?

 

autor: Camelia Gurzu


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.