O PARTE DIN PLANUL SĂU

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde”. 
Ieremia 29:11

„Dacă vei fi angajată în această companie, unde intenționezi să fii peste cinci ani?” Era prima dată când mi se punea această întrebare la un interviu de angajare și, pentru o clipă, am rămas perplexă. Până în acel moment din viața mea, fie părăsisem un post după doi sau trei ani, fie fusesem angajată de prieteni sau rude. Nu mă gândisem niciodată, cu adevărat, să fiu undeva pe termen lung. Pur și simplu, nu făcea parte din planul meu. Am dat un răspuns banal și m-am rugat ca acest răspuns să fie suficient. Trebuie să fi fost, pentru că am primit un telefon de la Departamentul de resurse umane și, la scurt timp după aceea, am început ceea ce avea să devină o carieră juridică de douăzeci de ani la acea firmă.

Pe măsură ce a trecut timpul, m-am hotărât să rămân la acea firmă până când va veni vremea să mă pensionez. Dar apoi a lovit o pandemie globală, iar planurile mele au trebuit să se schimbe. În calitate de îngrijitoare a mamei mele, care era foarte bolnavă la acea vreme, opțiunea de a lucra de acasă a fost inițial o binecuvântare, dar când firma a început să sugereze că revenirea la birou va fi obligatorie, am știut că planurile mele vor trebui să se schimbe. M-am rugat în legătură cu acest lucru, cerându-I lui Dumnezeu să deschidă și alte oportunități.

În decurs de o săptămână, am primit un e-mail de la președintele Departamentului nostru de resurse umane, în care mi se spunea că urmau să ofere pensionare anticipată oricărui angajat care avea cel puțin 55 de ani și cinci ani de experiență. În istoria de peste o sută de ani a firmei, nu mai făcuseră acest lucru decât o singură dată. Eu împlinisem cincizeci și cinci de ani anul precedent. Deși nu era în planurile mele să mă pensionez la o vârstă atât de tânără, totul făcea parte din planul lui Dumnezeu.

La șase luni de la pensionare, plictisită să stau acasă, Dumnezeu mi-a deschis o ușă pentru a lucra pentru biserica mea. Deși slujirea nu făcea parte din planul meu de viață, am văzut cum Dumnezeu m-a folosit pentru a-i binecuvânta pe alții și cum am fost binecuvântată la rândul meu. Am învățat prin această experiență că planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune.

Ce planuri derulează Dumnezeu în această perioadă a vieții tale? Nu uitați, planurile Lui sunt întotdeauna cele mai bune. Ne putem încrede în El.

autor: Kristina E. Smith


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.