IUBIREA SA


Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!
Ieremia 31:3

Ascultă ediția audio aici.

„Iubirea pe care Hristos o împărtășește și o inspiră ființei umane este o putere dătătoare de viață. Fiecare parte vitală a organismului – creierul, inima, sistemul nervos – este atinsă de puterea vindecătoare. Prin ea sunt puse în mișcare cele mai elevate energii ale ființei. Ea eliberează sufletul de vinovăția, supărarea, teama și îngrijorarea care epuizează resursele vieții. Ea aduce liniștea și sentimentul de siguranță. Ea inspiră în suflet o bucurie pe care nimic din ceea ce este pământesc nu o poate alunga – bucuria în Duhul Sfânt – o bucurie dătătoare de sănătate și viață” (Minte, caracter, personalitate, p. 211).

„Dumnezeu nu dorește să fim doborâți de necaz, cu inima tristă și frântă. El ne invită să privim în sus și să vedem chipul Său drag și iubitor. Mântuitorul binecuvântat este alături de mulți oameni ai căror ochi sunt atât de orbiți de lacrimi, încât nu reușesc să-L vadă. El dorește stăruitor să ne prindă de mână și să ne atragă atenția, ca să privim la El cu o credință simplă, îngăduindu-I să ne călăuzească. Inima Lui este deschisă și pentru necazurile și durerile noastre și este mișcată de întristările și încercările noastre. El ne-a iubit cu o iubire veșnică și ne-a înconjurat cu dovezile bunătății Sale iubitoare. Dacă ne îndreptăm gândurile spre El pe întregul parcurs al zilei, meditând fără încetare la bunătatea Lui, El ne va înălța sufletul pe un tărâm al păcii, mai presus de necazurile și dificultățile cotidiene” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 16).

„Umblați neîncetat în lumina lui Dumnezeu. Meditați zi și noapte asupra caracterului Său. Atunci veți vedea frumusețea Lui și vă veți veseli în bunătatea Sa. Inima voastră va străluci, simțind iubirea Sa. Veți fi înălțați ca și cum ați fi purtați de brațe veșnice” (Divina vindecare, p. 454).

„Când intrăm în odihna lui Hristos, cerul începe de aici. […] Cerul e o neîncetată apropiere de Dumnezeu, prin Hristos. […] Dacă mergem cu Isus în această viață, vom fi copleșiți de iubirea Lui și întăriți de prezența Lui. Tot ce poate să suporte natura omenească putem primi încă de aici. Dar ce sunt toate acestea în fața celor viitoare?” (Viața lui Iisus, p. 283).

 

autor: Ellen G. White


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.