ARĂTÂND BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”
2 Samuel 9:3

În timp ce eram la facultate, am lucrat ca asistent de cercetare. O parte din munca mea includea supravegherea examenelor de admitere pentru candidații plini de speranță. Trebuia să ridic lucrările de examen, să le distribui fiecărui student, să colectez lucrările completate și să le returnez la biroul principal. Cele mai multe dintre examene se desfășurau în săli de clasă situate la etajul șapte, într-o clădire fără lifturi. Am un picior cu handicap fizic și îmi făceam probleme cum o să mă descurc.

Când m-am dus să iau lucrările de examen, directorul, pe care nu-l mai întâlnisem niciodată, mi-a spus că a repartizat examenul într-o sală de clasă de la primul etaj. Era singura sală de clasă de la primul etaj!

Apoi, în urmă cu aproximativ cinci ani, m-am înscris pentru o excursie în Israel.

Întotdeauna mi-am dorit să merg, dar nu avusesem niciodată ocazia până atunci. Programele zilnice ale turului erau foarte strânse. Toată lumea era nerăbdătoare să vadă cum Biblia prinde viață, de la țărmurile Galileei până în vârful munților și inclusiv peșterile, tunelurile, zidurile și stâncile dintre ele.

Încă îmi amintesc ce coșmar a fost să trec prin tunelul Ezechia. Toată lumea mergea înaintea mea și mă lăsase în urmă în întuneric. Nu mai era cale de întoarcere. Eram atât de speriată! Am căutat ajutor. În acel moment, am auzit o voce în spatele meu. Din anumite motive, cineva din grupul nostru era mai în spate decât mine. Mi-a spus: „Te voi lua de mână și te voi conduce până la ieșirea din tunel, dacă dorești.” Nu cred că mai e nevoie să mai spun că am luat cu recunoștință mâna care mi s-a oferit, în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji.

În Coreea, 20 aprilie este o zi specială pentru persoanele cu dizabilități fizice, în timp ce în America de Nord, 27 aprilie este Sabatul Possibility Ministries. Haideți să căutăm modalități prin care îi putem sprijini și încuraja pe cei care trăiesc cu dizabilități. Poate fi la fel de simplu ca și faptul de a ne oferi să ținem mâna cuiva în timp ce trece printr-o perioadă dificilă. Bunătatea voastră va conta enorm pentru cineva care se străduiește să fie curajos.

autor: Kyung Ja (Lily) Cho


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.