FERICE DE OMUL


Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!
Psalmii 1:1

Ascultă ediția audio aici.

Pe drumul întoarcerii lui Iacov în Canaan, Dina, unica fiică din casa lui, a fost dezonorată. Doi dintre frații ei s-au făcut vinovați de jaf și de omor și o întreagă cetate a fost dată ruinei ca răzbunare pentru fărădelegea săvârșită de un tânăr desfrânat. Ceea ce a dus la un rezultat așa de teribil a fost fapta Dinei, care, în dorința de a se alătura fetelor din Sihem, a intrat într-o legătură periculoasă cu cei netemători de Dumnezeu.

După experiența aceasta amară, aproape cincizeci de ani mai târziu, durerea lui Iacov este exprimată prin cuvintele rostite atunci când se găsea pe patul său de moarte, în Egipt: „Simeon și Levi sunt frați; săbiile lor sunt niște unelte de silnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, și, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor” (Geneza 49:5,6).

În fiecare dintre noi există dorința de a găsi aprobare și acceptare. Cu toate că aceasta este o nevoie legitimă, poate avea și consecințe pe care nu le dorim, atunci când anturajul este unul nepotrivit. Iar preferința pentru un anumit anturaj este dată de mediul social, de educația primită, dar și de obiceiurile și pasiunile dobândite. Totul începe cu o privire, o țigară, o vizită într-un loc nepotrivit. Iar lucrurile nu se opresc aici. Cel care caută plăcerea între cei care nu se tem de Dumnezeu începe să zăbovească și apoi să se așeze pe scaunul celor batjocoritori. Probabil că cei care strigau atunci când Domnul Isus Se afla pe cruce nu se considerau niște oameni răi. Doar faptul că ceva mai devreme s-au dus la sfatul celor păcătoși i-a determinat să strige batjocoritor: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!” (Luca 23:37).

Există speranță pentru cel batjocoritor, și aceasta începe să se materializeze prin schimbarea direcției de mers.

„Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății!” (Psalmii 84:10).

 

autor: Tabita Guță


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.