[joi, 22 februarie] Scribul Ezra
Majoritatea evreilor erau mulțumiți să rămână în locurile în care strămoșii lor fuseseră luați ca robi, cu mai bine de 100 de ani în urmă. Dar Dumnezeu nu a renunțat la planul Său de a-i readuce în patria lor.
Dumnezeu avea doi bărbați pe care-I putea folosi, așa cum îi folosise pe Zorobabel și pe Iosua, cu mai bine de 70 de ani înainte. Ei se numeau Ezra și Neemia. Acești oameni erau slujitori credincioși ai lui Dumnezeu și amândoi erau prieteni de încredere ai regelui Artaxerxe.
Ezra aparținea seminției lui Levi și fusese instruit să fie preot. De asemenea, a fost un scrib și un profesor excelent. Dar, pe lângă păstrarea unor evidențe atent culese, a studiat Scripturile scrise până atunci. Drept urmare, viața sa era o dovadă a felului în care puterea Cuvântului lui Dumnezeu putea schimba o persoană. Ezra 7:10,25
Din scrierile altora, pe care le-a adunat, și avându-L pe Duhul Sfânt ca Îndrumător, Ezra a relatat multe întâmplări care au devenit părți componente ale Bibliei. El a scris cartea Ezra și, probabil, și Neemia și 1 și 2 Cronici.
Istoria lui Avraam și legământul făcut de Dumnezeu cu el și urmașii săi prezentau un interes special pentru Ezra. Din acestea, el a învățat despre planul pe care Dumnezeu l-a avut pentru poporul Său ales. Și a citit ceea ce îi învățase Dumnezeu la Muntele Sinai și în sutele de ani care trecuseră de atunci.
S-a gândit cât de des și cu câtă răbdare i-a ajutat Dumnezeu și cât de repede au încetat ei să aibă încredere în El. De asemenea, a citit și numeroasele avertismente pe care Dumnezeu le-a trimis prin credincioșii Săi profeți, și anume că vor fi luați robi de către păgâni, dacă nu se vor schimba.
Acest studiu al lui Ezra a arătat clar de ce Ierusalimul fusese distrus și de ce oamenii au fost luați în robie de babilonienii păgâni. El a scris despre acestea în 2 Cronici 36:15-20.
După 70 de ani de robie, oamenii erau liberi să se întoarcă în patria lor. Totuși, majoritatea nu s-a întors. Dumnezeu l-a chemat pe Ezra să facă ceva în acest sens.
Aplicație: Cum ne putem pregăti ca să lucrăm pentru Dumnezeu? Citește din nou Ezra 7:10!