UN MEDIU PROPICE CONVERTIRII


Îngrijește bine oile tale și ia seama la turmele tale.
Proverbele 27:23

Ascultă ediția audio aici.

  

Școlile creștine sunt o necesitate. De ce? Să ne gândim puțin. Cum altfel s-ar putea forma acea generație de tineri care va încheia lucrarea, decât în mod special prin instituțiile de educație? Aceasta înseamnă că cel mai înalt obiectiv al lor este să favorizeze un cadru prielnic pentru convertirea și dezvoltarea caracterului elevilor. Acesta este scopul principal al existenței lor. Și, slavă Domnului, lucrul acesta se realizează în multe dintre ele.

Cum se întâmplă, practic, lucrul acesta? La fel ca în agricultură, dacă vrei să ai rod, trebuie să pregătești terenul și să asiguri condiții favorabile, iar la un moment dat sămânța plantată germinează, crește și se maturizează. Cu siguranță, Dumnezeu este Cel care face ca atât sămânța fizică, pe care o semănăm în pământ, cât și cea spirituală să se dezvolte și să rodească; în același timp însă, este un privilegiu să fim parteneri cu El în această nobilă lucrare.

O mare bucurie la Liceul Integritas este momentul când vedem cum scopul lui Dumnezeu în acest sens începe să fie împlinit. Este ocazia când unii elevi se îmbracă în alb, alegând să intre în legământ cu Dumnezeu. După fiecare an de investiție și de cooperare cu Duhul Sfânt, personalul școlii este motivat de această minunată experiență. De-a lungul celor cinci ani, peste 50 de elevi și-au ales drumul vieții alături de Dumnezeu.

Iată câțiva factori pe care credem că Duhul Sfânt i-a folosit pentru a crea un mediu propice deciziei lor:

1.  Biblia ca material de bază și baza fiecărei materii

2.  Amplasarea liceului într-un cadru natural

3.  Programul vocațional de activități practice

4.  Implicarea frecventă în proiecte misionare

5.  Influența și exemplul personalului

6.  Un stil de viață sănătos

7.  Standarde reformatoare.

Un gând inspirat ne încurajează și ne responsabilizează pe toți: „Prin lucrarea de răscumpărare se urmărește refacerea chipului Creatorului în om… Acesta este obiectivul educației, marele obiectiv al vieții” (Ellen G. White, Educație, p. 13).

Fie ca Duhul convertirii să cuprindă familiile, bisericile și școlile noastre. Amin!

autor: Mihai Goran


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.