NU SPUNE, DEMONSTREAZĂ!


Părinții sunt slava copiilor lor.
Proverbele 17:6

Ascultă ediția audio aici.

Primii oameni pe care îi cunosc copiii și în care învață să aibă încredere sunt părinții lor. Pe măsură ce căutăm să ne disciplinăm micuții astfel încât să se asemene mai mult cu Isus, putem ajunge copleșiți de această responsabilitate descurajantă. Știm despre noi că suntem imperfecți, așa că trebuie să ne reamintim că prima responsabilitate este să ne îndreptăm privirea spre Isus. Iar de aici vor pleca toate celelalte lucruri.

Dacă ne dorim ca odraslele noastre să-L cunoască pe Isus, cea mai eficientă metodă este să li-L arătăm chiar noi. Trebuie nu doar să le vorbim despre Isus, ci faptele noastre să confirme ceea ce spunem. Ca regula de la școală: Spune și arată în același timp! Una e când un copil le povestește prietenilor despre pisica lui și alta e să aducă pisica la școală, ca ei să o vadă cu ochii lor.

De-a lungul anilor mi-am dezvoltat obiceiul de a mă ruga și de a studia din Biblie în fiecare dimineață. Fără să realizez, copiii mă urmăreau. Ei sunt mari acum și au la rândul lor familii, dar amândoi mi-au urmat exemplul. Cine s-ar fi gândit? Faptele noastre demonstrează ce credem noi despre Dumnezeu. Este important să-L reflectăm pe Hristos cel viu și adevărat și să avem o relație activă cu El.

„Grăbește-te, mototolule!” am țipat la băiatul meu de clasa întâi. Tommy a fugit spre autobuz cu ochii înlăcrimați. M-am simțit foarte vinovată. „Doamne, îmi pare rău!” m-am rugat. Cuvintele: Spune-i și lui că-ți pare rău! mi-au răsărit în minte. M-am dus la școală și am rugat-o pe învățătoare să mă lase să vorbesc puțin cu el. Când a ieșit pe hol, m-am aplecat, l-am privit în ochi și i-am spus: „Mami a greșit când a țipat la tine în dimineața aceasta. Vrei să mă ierți?” Fără nicio ezitare, el a răspuns: „Da, mami! Ai făcut tot drumul până aici doar ca să-mi spui că îți pare rău?” L-am îmbrățișat și i-am spus: „Da, este ceva important pentru mine! Te iubesc, fiule!”

Isus a venit să ne demonstreze dragostea Tatălui. El ne cere și nouă, ca părinți, să reflectăm iubirea lui Isus. Își dau seama copiii noștri că Isus îi iubește?

Tată, Tu ești singurul părinte perfect! Ajută-ne să facem cunoscut caracterul lui Isus în timp ce le purtăm de grijă copiilor noștri, fiind și noi, la rândul nostru, schimbați!

autor: Claudia LeCoure


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.