BUNICA LOIS


Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine.
2 Timotei 1:5

Ascultă ediția audio aici.

 

Pavel îi scrie o scrisoare lui Timotei, iar atunci când își aduce aminte de credința autentică a acestuia, se umple de bucurie. Dar specifică faptul că această credință a sălășluit prima dată în bunica lui Timotei, Lois, și în mama lui, Eunice. Ce influență spirituală profundă au avut aceste două femei în viața lui Timotei, astfel încât cineva pe nume Pavel, care nu era rudă cu ei, să poată aprecia în scris credința lui Timotei, transmisă prin influența mamei și a bunicii!

Bunicii pot avea o influență foarte puternică asupra nepoților. De fapt, cea mai importantă moștenire pe care le-o poți lăsa nepoților este cea spirituală. Când avem în perspectivă eternitatea, să lăsăm în urmă moșteniri monetare înseamnă prea puțin dacă nepotul sau copilul nu este pregătit din punct de vedere spiritual pentru revenirea lui Hristos. Așadar, prioritatea noastră trebuie să constea în mântuirea copiilor și a nepoților noștri, și nu în cât de mulți bani avem în contul bancar sau în bunuri.

Scrisoarea lui Pavel ne arată faptul că Timotei cunoștea Scriptura încă din copilărie (2 Timotei 3:15). Cum a învățat el din Scripturi când era copil? Pavel explică în versetul anterior. Este limpede faptul că mama și bunica l-au învățat din Scripturi încă din primii ani de viață.

Părinți și bunici, misiunea noastră este să ne învățăm copiii să iubească cititul și studierea Bibliei! Faceți povestirile biblice interesante, captivante pentru copii! Pe lângă povestiri, este de asemenea necesar să plantăm Cuvântul Domnului în inima lor prin memorarea de versete din Scriptură. Memorarea versetelor din Biblie pare o artă pe cale de dispariție, dar trebuie readusă la viață. Pe măsură ce ne ajutăm copiii să memoreze Biblia, probabil că ne vom trezi că și noi am memorat-o împreună cu ei. Există numeroase resurse online și aplicații utile pentru memorarea Bibliei. În loc să piardă timpul cu jocuri pe dispozitivele electronice, învață-i pe copii cum să memoreze Biblia cu ajutorul acestora.

Tată, ajută-ne să ne creștem copiii și nepoții astfel încât să aibă o credință autentică și să cunoască Biblia, la fel cum au făcut mama lui Timotei, Eunice, și bunica lui, Lois!

autor: Jared Miller


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.