DUMNEZEU ESTE ÎN TĂCEREA SA

Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
Ioan 11:5

În viața noastră, de credință cu toții ne-am găsit cândva în această situație – ne aflăm într-o criză, ne rugăm pentru asta și ne așteptăm ca Dumnezeu să lucreze, dar nu se întâmplă nimic. Am citat fiecare făgăduință pe care o știm cu privire la situație, dar, în schimb, simțim tăcerea lui Dumnezeu. Știu. Am fost în această poziție de prea multe ori că să le mai țin minte numărul, iar tăcerea poate fi dificilă, chiar frustrantă. Dar iată ce învăț întotdeauna din tăcere: Dumnezeu nu este obligat să îmi răspundă la toate rugăciunile. Nu trebuie să mă informeze sau să îmi spună ceva. De ce? Pentru că El este Dumnezeu! El înțelege situația prin care trec și vorbește mai tare prin tăcerea Sa. Prea adesea suntem atât de concentrați asupra crizei actuale, că uităm să ascultăm ceea ce ne spune Dumnezeu în și prin ceea ce pare a fi tăcerea Sa.

Surorile mele, vreau să vă încurajez să vă opriți și să ascultați ce vă spune Dumnezeu. Recunoaște că tăcerea Sa poate fi tainică. Evanghelia lui Ioan spune povestea prietenilor lui Isus, Lazăr, Maria și Marta. Când Isus a aflat că Lazăr era bolnav, în loc să se grăbească spre casa lui Lazăr pentru a-l vindeca, a stat în locul în care era încă două zile (Ioan 11:6). Iar înainte ca Isus să ajungă în Betania, Lazăr a murit. Pentru surorile lui Lazăr, Maria și Marta, tăcerea lui Isus  putea fi interpretată drept indiferență – că lui Isus nu Îi păsa de ei sau nu dorea să îi ajute. Asta oglindește multe din emoțiile pe care le simțim când Dumnezeu nu răspunde imediat strigătelor noastre după ajutor. Dar prin tăcerea lui Isus și noi, împreună cu Maria și Marta, suntem atrași către o nouă apropiere de Dumnezeu și o înțelegere a puterii Lui.

Chiar dacă Dumnezeu poate părea tăcut cu privire la o anumită cerere din partea noastră, adu-ți aminte că El se află într-o stare continuă de comuniune cu noi. De fapt, se poate ca deja să ai un răspuns de la Dumnezeu. Biblia este plină atât de răspunsuri specifice cu privire la ce este corect sau greșit, cât și de informații despre caracterul lui Dumnezeu și intenția Sa pentru noi ca urmași și copii ai Săi. Așa că nu uita să te adâncești în Cuvântul lui Dumnezeu – mesajul Lui scris pentru noi – pentru a afla ce îți transmite cu privire la problemele cu care te confrunți sau întrebările pe care ți le pui. Când citești Biblia, cere-I lui Dumnezeu să îți vorbească prin Duhul Sfânt, care locuiește în tine. Doar pentru că Dumnezeu pare tăcut, nu înseamnă că ar trebui să Te îndoiești de El sau să încetezi să te mai rogi. Tăcerea Lui poate fi o chemare la o părtășie mai profundă. Ai încredere că Dumnezeu este la cârmă și caută să vezi ce face El în spatele cortinei.

autor: Beverley Martin


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.