TRAGE ALARMA SUNÂND DIN TRÂMBIȚĂ

În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Numeri 10:10

Stăteam la rând, la spitalul în care lucrez, așteptând să primesc a doua doză pentru vaccinul COVID-19. Puteam auzi discuțiile celorlalți angajați care așteptau; unii erau îngrijorați cu privire la efectele adverse, alții simțeau că nu va fi nicio problemă. Atât de multe opinii diferite cu privire la ce se va întâmpla cu noi. Aceasta era prima săptămână în care se făcea a doua rundă de vaccinuri, deci îți poți imagina că mulți erau temători sau neliniștiți.

Stând acolo, m-am rugat pentru pace și protecție, pentru că eram îngrijorată cu privire la această doză. Angajații fuseseră informați că ar fi bine să ne facem a doua doză în ziua liberă, în cazul în care aveam efecte adverse. Am mai multe alergii, și asta îmi creștea nivelul de stres. Am decis să iau telefonul și să citesc un verset care promitea să îmi calmeze gândurile. Am deschis o aplicație cu devoționale din Biblie și am început să citesc. Gândul din acea zi se baza pe textul din Numeri 10:10. După ce am citit pasajul, am auzit asigurarea lui Dumnezeu că El se află aproape atunci când auzim o trâmbiță.

Imediat după ce am citit, capelanul unității mele a trecut pe lângă mine și a spus: „Am făcut a doua doză de vaccin ieri și doar m-a durut mâna, așa că nu vă îngrijorați, va fi bine pentru toți.” Puțin știa el că acesta a fost „sunetul de trâmbiță de la Dumnezeu” care mi-a adus încurajare. Imediat m-au părăsit toate temerile. M-am simțit împăcată și m-am apropiat curajoasă de asistenta care urma să îmi facă injecția. A fost o asigurare faptul că Domnul mi-a răspuns la rugăciune și că totul va fi bine.

Adu-ți aminte că Dumnezeu este aproape și că putem să ne folosim vocea ca o trâmbiță atunci când Îl chemăm în rugăciune. „Urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor” (1 Petru 3:12).

autor: Judie Lewis


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.